Biruitor prin smerenie şi ascultare

Biruitor prin smerenie şi ascultare

    În ziua de 27 mai Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Ioan Rusul, ale cărui cinstite moaşte se află în insula grecească Evia. Cinstirea Sfântului Ioan s-a răspândit foarte repede printre cei care îl cunoscuseră în timpul vieţii, iar după mutarea la Domnul acest sfânt îi ajută pe oameni prin mijlocirea sa înaintea Tronului lui Dumnezeu. Smerenia şi ascultarea de care a dat dovadă ostaşul Ioan au făcut din el un model de trăire creştină, indiferent de condiţiile aspre ale vieţii.
    Soldaţii apar ca nişte oameni fără căpătâi în imaginaţia oamenilor, ca nişte persoane care fac o meserie sau sunt obligaţi să facă ceva ce, în mod normal, un om nu ar trebui să facă. Soldaţii care participă la război sunt catalogaţi în funcţie de oastea din care fac parte. Dacă sunt din armata duşmană, sunt priviţi ca nişte mişei, iar dacă sunt armata noastră, înseamnă că sunt bravi viteji, indiferent de ceea ce ar fi făcut. Astfel gândeşte omul în mod obişnuit! Ne confruntăm cu o astfel de gândire nu doar în domeniul militar, ci şi în altele, atunci când încercăm să analizăm atitudinea oamenilor faţă de anumite meserii. Sunt însă unii soldaţi care, deşi au făcut parte din armata unei singure ţări, au fost îndrăgiţi de către toţi. Cel mai bun exemplu, în acest sens, este probabil Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, care astăzi aproape că nici nu mai este văzut ca ostaş în armata Imperiului Roman, ci ca mare făcător de minuni şi biruitor al patimilor demonice din om.
    Sfântul Ioan Rusul, care a fost, de asemenea, soldat în armata Imperiului Rus, este iubit în ţările ortodoxe nu neapărat pentru aceasta, ci pentru felul în care a ştiut să trăiască atunci când nu mai era în supunere militară, ci rob la un comandant din armata inamică.
    Sfântul Ioan Rusul s-a născut în jurul anului 1690 şi a crescut într-o familie de cazaci credincioşi. În calitate de ostaş al armatei ţarului Petru I, el a participat la luptele desfăşurate la sudul Rusiei, în războiul ruso-turc din 1710-1713. Cel mai probabil el a fost luat prizonier în urma pierderii de către partea rusă a bătăliei de la Azov. Ioan a ajuns atunci rob la un comandant turc care trăia în localitatea Prokopion (actualul Ürgüp din Turcia) din Capadocia, Asia Mică. La început, stăpânul turc îl desconsidera pe Ioan, ca pe orice alt rob aflat în slujbă, însă mai târziu, când a văzut că acesta slujeşte cu osârdie, fără să cârtească şi fără să aibă gânduri rele, a început să-l respecte. Ioan crescuse într-o familie de oameni credincioşi şi de aceea serile şi le petrecea rostind rugăciunile pe care le învăţase de când era mic. Sâmbăta, ne spune viaţa sfântului, el mergea la o biserică ortodoxă din apropiere, participa la slujbă şi se împărtăşea. Chiar dacă alţi prizonieri, robi ca şi el, au trecut la credinţa musulmană, pentru a-şi uşura soarta de robi, Ioan a rămas întotdeauna fidel credinţei strămoşilor lui. Cu toate că a primit pentru aceasta ponegriri, injurii şi înjosiri. Pe toate le-a răbdat fără crâcnire, zicându-şi că aşa i-a hărăzit Dumnezeu, pentru ca să se mântuiască. A reuşit nu doar să se mântuiască, până la urmă, ci să-i ajute şi pe alţii, în jurul lui, fie creştini, fie musulmani. Stăpânul său, care îi propusese de multă vreme să trăiască deja ca un om liber, doar ajutându-l la cele trebuincioase pe lângă casă, se hotărâse să facă tradiţionalul pentru musulmani pelerinaj la Mecca. Ioan, după ce nu primise propunerea stăpânului şi rămăsese să doarmă în grajd, i-a dus în chip minunat o farfurie cu pilaf în îndepărtata localitate cinstită de musulmani, fapt confirmat de stăpân. După acest eveniment oamenii au început să-l cinstească şi să-i ceară sfatul, atât creştinii, cât şi musulmanii. Astfel, dintr-un rob străin, „gheaur”, Ioan a devenit, prin smerenie şi ascultare, un sfânt la care veneau după ajutor şi vin în continuare, mulţi oameni din diferite părţi ale lumii.
    S-a mutat la Domnul în ziua de 27 mai 1730 şi a fost înmormântat lângă bisericuţa pe care o frecventa în timpul vieţii sale de rob. Mai târziu, în timpul unui război cu egiptenii, nişte soldaţi rău-intenţionaţi au decis să dea foc moaştelor sfântului, care fuseseră scoase din mormânt şi aşezate în biserică, în urma vedeniei preotului din acea localitate. Sfântul Ioan s-a arătat şi i-a mustrat pe soldaţi, care l-au lăsat în pace. În veacul 20, când s-a făcut schimbul de populaţie între Grecia şi Turcia, locuitorii greci din satul Capadocian s-au mutat în insula Evia, luând cu ei şi moaştele Sfântului Ioan. În localitatea numită de ei Noul Prokopion a fost zidită o frumoasă biserică, unde se păstrează până astăzi moaştele sfântului.
    Sărbătorit cu evlavie și la noi în ţară
    În Bucureşti sunt câteva biserici care au fost zidite în cinstea Sfântului Ioan Rusul sau l-au primit ca pe al doilea ocrotitor. Una dintre acestea este în cartierul Brâncuşi din Drumul Taberei, unde este paroh părintele Costel Burlacu, protoiereul sectorului 6. Părintele Burlacu ne-a spus că de ziua hramului se va face Priveghere, în ajun, iar în ziua sărbătorii, după Dumnezeiasca Liturghie, copilaşii de la Centrul de zi „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” al parohiei vor susţine, alături de Corul „Evia”, un concert de cântări bisericeşti legate de Învierea Domnului. Pelerinii care vor veni la hram vor primi un pachet cu hrană, semn al dragostei frăţeşti din partea gazdelor.
    Părticele din moaştele Sfântului Ioan Rusul se găsesc în Bucureşti la biserica Maternităţii Polizu, iar în ţară la două spitale din Cluj şi Suceava, precum şi la biserica din Floreşti, judeţul Cluj, mănăstirile Sihăstria, judeţul Neamţ, Slobozia şi Comana, judeţul Giurgiu şi Adămeşti, judeţul Teleorman.
    Pr. Eugeniu Rogoti
    Sursa: http://ziarullumina.ro/biruitor-prin-smerenie-si-ascultare-112485.html, accesat 27.05.2016

Comments are closed.