Creștinătatea și înfruntarea terorii

Creștinătatea și înfruntarea terorii

    În lumina Învierii Domnului din morți cu trupul, materialitatea se spiritualizează și este transfigurată într-un chip anume, învestită cu pozitivitatea unui sens al ei tainic, de dincolo de sensibil, care o depășește, iar Trupul înviat al lui Hristos este dovada supremă a realității și adevărului învierii tuturor, temei al credinței noastre. Concretețea trupului și a materiei nu a fost anulată sau negată de Înviere, ci dimpotrivă, a fost potențată la maximum.
    Dincolo de orice conotații politice sau civilizaționale, este un dat tragic și îngrijorător faptul că această biruință definitivă asupra morții și perspectiva creștină asupra materiei și trupului, înduhovnicite, sunt prea adesea contrazise – atât la nivel de sensibilitate a opiniei publice, cât și la nivelul celor mai lăuntrice convingeri creștine – de acte de o violență extremă, care vizează distrugerea semenilor în numele unor idealuri anticreștine, politico-religioase și barbare, în cele din urmă. Seria de atentate teroriste care a împânzit în ultimii ani spațiul euro-atlantic – de la momentul 11 septembrie la Charlie Hebdo, Bruxelles, Nissa, Londra, Stockholm – stă sub semnul unui cult al morții atât de străin de credința creștină, eficientă și folositoare tocmai pe baza Învierii, adică a triumfului asupra morții, a omorârii morții, iar nu a răspândirii ei.
    Prin ce se deosebește martiriul creștin de sacrificiul unui kamikaze, tipul terorismului extrem? În mod fundamental, se opun prin crezurile și resorturile profunde ale unor viziuni specifice radical, diferite asupra vieții și morții. Dumnezeiescul Pavel scria filipenilor: „Pentru mine viața este Hristos și moartea un câștig… doresc să mă despart de trup și să fiu împreună cu Hristos, și aceasta este cu mult mai bine” (Filipeni 1, 21-23). Aceasta este pentru creștin moartea: ea are ca punct terminus Viața veșnică, Învierea, adică pe Hristos. Martiriul este sacrificiu și mărturisire în numele lui Hristos și are la bază jertfa mântuitoare, din iubire față de oameni, a Mântuitorului Însuși, a Primului Martir sau a Martirului prin excelență, Care Se jertfește din ascultare față de Tatăl, pe când un kamikaze se sacrifică pe sine din ură, spre pieirea altora, cât mai mulți, în numele unui ideal impersonal, abstract, utopic, înșelător, pentru a se salva pe sine, în mod automat, magic, prin simplul act al sacrificiului care-l proiectează într-o lume fericită. După modelul pătimirilor și răstignirii lui Hristos, martirul se îndreaptă spre moarte și primește moartea de bunăvoie și conștient, pătimește fără să cârtească cele care-i vin din partea răutăților oamenilor, pe când kamikaze nu primește pasiv moartea, ci o caută și o alege conștient, fiind în cele din urmă o formă de sinucidere, care-i trage după sine la moarte și pe alții. Martirul își iubește călăii, kamikaze își urăște victimele.
    Credința martiriului creștin, atât al sângelui, cât și al conștiinței, este de nezdruncinat și celebrează viața, oricâte nenorociri, atentate și zvonuri de războaie ar veni asupra lumii, căci chiar dacă nu am văzut cu ochii trupești, ca Toma, Trupul înviat al Domnului și semnele pătimirii Sale, putem vedea cu ochii minții și ai credinței pe Mântuitorul Înviat și să-I strigăm împreună cu Apostolul: „Domnul meu și Dumnezeul meu!
    Pr. Florin-Cătălin Ghiț
    http://ziarullumina.ro/crestinatatea-si-infruntarea-terorii-121947.html, accesat 02.05.2017

Comments are closed.