Din Țara Sfântă, de la gând până la Cuvânt

Din Țara Sfântă, de la gând până la Cuvânt

    Sufletul poartă, uneori, un gol atât de mare, încât știi că ai face orice să îl umpli, dar nu gășești o cale. Atunci vine El, te scoate dintr-ale tale și te duce la ale Lui, te poartă pe tine acolo unde nici cu gândul nu îndrăzneai s-alergi vreodată.
    Rămas fără cuvinte în fața lucrării Sale, prin care pe toate le potrivește ca într-un puzzle de copii, creștinului de rând nu îi rămâne decât să-și plece, în semn de mulțumire, capul. Și, atunci când calcă prima dată pe pământul sfânt al Israelului, să își deschidă ochii și să își lase inima să păstreze în ea măcar o parte din bucuria și pacea pe care Dumnezeu le oferă în dar tuturor ce trec pragul casei sale pământești.
    Să fii pelerin în Israel nu-i lucru simplu. Când cetatea Ierusalimului de aur își deschide porțile să îți primească pașii așa cum a făcut cu alte milioane și milioane înaintea ta, realizezi că nu e dar mai mare pe care sufletul îl poate primi. În Israel trăiești alt aer, respiri alt timp și lumea ta se schimbă, iar oamenii (se) trăiesc altfel. Când pleci nu știi ce cauți, când ajungi nu știi cum să primești tot ce ți se oferă. Ai lua cu tine, în tine, fiecare clipă, fiecare chip și fiecare cuvânt ce îți umple inima și mintea.
    În Țara Sfântă și credința se trăiește altfel și atunci când, în așezământul românesc de la Ierusalim, auzi glas de-acasă, la ceasul vecerniei, începi să întelegi că Dumnezeu deschide cu adevărat porțile cetății Sale pentru oricine vrea să Îi audă cuvântul.
    De pe Via Dolorosa, până la Sfântul Mormânt, de la Biserica Bunei-Vestiri și cea a Nativității până la Mormântul Maicii Domnului unde ne întâmpină părintele Anatolie, de la Muntele Fericirilor și de la Tabor, până în Hozeva și Ghetsimani, de la Marea Moartă până la Iordan, nimic nu poate fi redat în cuvinte. Atunci când pericopele evanghelice se desfășoară, una câte una, aievea înaintea ta, sufletul tresare de lumină lină și bucurie sfântă, iar vorbele nu pot cuprinde atâta liniștire.
    Pelerinul în Israel înțelege cum credința, de fapt, se trăiește, se simte, se iubește. Fie el creștin sau evreu, în Țara Sfântă, credința e stâlpul în umbra căruia se ofilesc firele de iarbă ale grijilor lumești. Și dacă auziți pe cei din jur împărtășind impresii sau păreri, despre energia locului, despre bucurie sau regăsire de sine, nimic să nu credeți. Să mergeți voi înșivă acolo, pentru ca pașii voștri să atingă chiar ei pământul sfânt. Abia atunci veți întelege că tot ce vi se spune așa este, că Israelul se simte, se trăiește și nu se povestește! Odată ajuns acasă te-ai întoarce la el și ieri și azi și mâine, pentru că e glasul Celui ce te cheamă. Dar ceea ce nu știm, atunci când plecăm spre casă și lăsăm în urmă zidurile Ierusalimului, este că Dumnezeu ne așteaptă deja în pragul ușii și stă acolo cu brațele deschise, gata să ne primească. Îl căutăm departe, dar El e întotdeauna aproape și bate la poarta sufletului însingurat.
    A face un Ierusalim din fiecare loc în care pașii noștri ne poartă și a vedea un pelerin în fiecare chip care ne iese în cale, acesta e poate secretul pentru ca El să rămână pretutindeni cu noi, iar noi să-I simțim de-a pururi Iubirea.
    Balas Raluca (Pelerină în Țara Sfântă, prin Centrul de Pelerinaje al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, în perioada 4-9 Martie 2016)

1 Comment