ECOURI SPIRITUALE DIN SUFLET ROMÂNESC

null

    ECOURI SPIRITUALE DIN SUFLET ROMÂNESC

    în urma pelerinajului în Grecia de

    ziua Sfântului Nectarie Taumaturgul

    6-10 noiembrie 2014

    organizat de

    Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei,

    Centrul de pelerinaj Sfinții Împărați „Constantin și Elena”

    Multe minuni se întâmplă cu noi și cu cei de lângă noi, fie că suntem pe tărâmul patriei noastre, fie că suntem pe alte meleaguri. Lucrul acesta l-am simțit de fiecare dată și aici, în România, vizitând mănăstirile noastre, și în Grecia sau în alte locuri.
    Și se mai întâmplase o mare minune pentru mine și pentru biserica pe care o păstoresc: în ziua Sfințirii Bisericii, zi pe care o așteptasem de mai bine de 10 ani, am primit o mare binecuvântare: al doilea patron spiritual al bisericii, reprezentat de Sfântul Nectarie Taumaturgul. Aveam și am o evlavie deosebită față de acest sfânt, de aceea i-am promis sfântului că primul hram în cinstea lui o să-l sărbătoresc la Mănăstirea pe care o ocrotește cu moaștele sale. Îmi dorisem de mult timp să ajung acolo, cu atât mai mult cu cât mulți pelerini care fuseseră mărturiseau minunile care s-au întîmplat cu dânșii.
    Inițiativa Centrului de pelerinaj Sfinții Împărați „Constantin și Elena” din cadrul Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei de a organiza un pelerinaj cu ținta Eghina m-a determinat și mai mult să mă hotărăsc: și iată că visul meu de a ajunge la racla Sfântului Nectarie de ziua lui avea toate premisele de a se împlini. Într-adevăr, dacă crezi cu tărie, Dumnezeu îngăduie ca dorințele și visele noastre spre mântuirea sufletului să se îndeplinească. Chemarea exista: trebuia numai să o ascult, asemeni unui prunc.
    Așteptam cu nerăbdarea unui copil să revăd locurile sfinte din Grecia, având în minte secundă cu secundă itinerariul propus de Centrul de Pelerinaje „Sfinții Împărați Constantin și Elena”: Buzău – Sofia – Promahonas – Mănăstirea Kato Xenia ‒ Insula Evia – Eghina – procesiune la Sfântul Nectarie.
    Plecarea din Buzău ne-a adunat pe toți cei 29 de pelerini în fața Catedralei Arhiepiscopale din Buzău. Simțeam gândurile pline de evlavie și rugăciune ale pelerinilor buzoieni.
    Rugăciunile au curs neîncetat pe tot parcursul drumului: timpul era umplut de rugăciune.
    Călcând pe tărâmul Greciei, am simțit cum se unesc două popoare: iată minunile vii ale Sfinților. Ca forțe nevăzute, dau pelerinilor forța de a-i căuta, de a li se închina în Duh și Adevăr.
    Biserica Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir din Thesalonik domina inima noastră, a pelerinilor, strângându-o într-o îmbrățișare plină de dragoste. Tăcuți, ne-am închinat la Moaștele Sfântului Dimitrie și cele ale Sfintei Anisia, fiecare cu rugăciunea lui și povestea înscrisă parcă pe chip și-n inimă. Sfântul știa parcă gândurile cu care venise fiecare acolo și le îndeplinea după credința fiecăruia.
    Am șoptit atunci și parcă glasul mi s-a frânt în ecoul bisericii maiestuoase; „Doamne și Sfinte Dimitrie Izvorâtorule de Mir, ocrotește neamul românesc și îndreaptă-l pe drumul drept, al credinței adevărate!”. Și am simțit cum stropi de mir parcă îmi atingeau inima și-am crezut.
    Oboseala drumului lung parcă fusese alungată de mireasma înălțătoare a mirului.
    Călcam tăcuți, sfioși, pe aleile orașului Thesalonik și-apoi iarăși, drum întins, curgând în șoapte de rugăciune și-n pasaje din viețile sfinților pe care-i așteptam să-i întâlnim. Și ei ne așteptau… cu răbdare.
    Valea Tembi ne-a redescoperit minunile de la peștera și izvorul Cuvioasei Paraschevi. Ca-ntr-un labirint spiritual, am intrat tăcuți și smeriți, în peșterea Sfintei Parascheva. Izvorul rece ne lumina rând pe rând, fețele, inimile, ochiul nevăzut al Sfintei parcă ne veghea. Sorbind din apa vie, am murmurat: „Bucură-te Sfântă Paraschevi, mult folositoare!”.
    Oare câte rugăciuni tainice, șoptite de inimi necăjite, dar pline de credință și de speranță nu a ascultat Sfânta? De multe ori, rămânem muți de uimire, atunci când glasul inimii strigă în rugăciune. Cineva spunea odată că dacă îngenunchem în fața lui Dumnezeu, rămânem drepți în fața oamenilor. La lucrul acesta m-am gândit în momentul în care fiecare pelerin se îngenunchea smerit, pentru a intra în peștera Sfintei Paraschevi. Iar apa vie a credinței aștepta să dea vindecare fiecăruia.
    Dimineața zilei de 8 noiembrie era luminată de duhul Sărbătorii Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, sărbătoare pe care am petrecut-o prin participare la Sfânta Liturghie la Mănăstirea Kato Xenia, unde este adăpostit și o parte din Brâul Maicii Domnului.
    Ploua mărunt când am ajuns la mănăstire, ploua ca o binecuvântare tăcută adusă pelerinilor buzoieni. Așa am perceput eu atunci picăturile de ploaie, ca stropi de aghiasmă în cinstea marii sărbători a Arhanghelilor. Bucuria împletirii rugăciunilor călugărițelor grecești cu rugăciunile noastre, ale românilor, era parcă un îngerească. Glasul îngeresc al măicuțelor parcă te ducea mai aproape de cer, pentru ca Dumnezeu să-ți primească rugăciunea ca pe un dar smerit. Atmosfera era înălțătoare. Fiecare secundă din timpul Sfintei Liturghii te umplea de Cele Sfinte, ca un potir de lumină, credință, dragoste. Emoțiile erau de nedescris, cu atât mai mult cu cât la gât purtam semnul tricolor al neamului de creștini din care facem parte, fără a ne fi rușine. Poate fi chiar un semn de mărturie a credinței neamului, a dragostei de țară. Cu bunăvoința preotului grec care oficia slujba, ne-a permis nouă, pelerinilor români, să rostim Rugăciunea Domnească: iată cum rugăciunea unește cerul cu pământul, de oriunde ai fi. Binecuvântați de rugăciune și de evlavia măicuțelor, am simțit totodată prin sărutarea raclei unde se afla o parte din Brâul Maicii Domnului că Maica Domnului ne vede și ne mângâie cu privirea ei blândă.
    Trecerea cu feribotul spre insula Evia, având ca țintă închinarea la Cuviosul David și apoi la Moaștele Sfântului Ioan Rusul, a fost o experiență inedită. M-a făcut să mă gândesc iarăși că pe drumul mântuirii trebuie să alegi calea anevoioasă, nu cea ușoară care se descoperă tuturor. Valurile furioase care loveau feribotul în timpul deplasării mă făceau instantaneu să mă gândesc la valurile vieții care ne biciuie mereu pentru a ne căli…și uite-așa devenim mai puternici…
    Ne uitam la cerul lui Dumnezeu cu o inimă ca din El ruptă…
    Ajungând la Moaștele Sfântului Ioan Rusul din localitatea Prokopi, am simțit cum inima ni se deschide să primim binecuvântarea Sfântului. Ne aștepta pe fiecare, în tăcere, să ne spunem rugăciunea smerită, pentru a ne-o împlini în taină. Racla Sfântului m-a impresionat profund, până la lacrimi. Îmi dădeam seama cât de nevrednic sunt eu, ca pelerin, să mă ating de racla plină de sfințenie. Mirul balsamic pentru suflet și minte parcă ne inundase întreaga ființă. Am rămas clipe bune în fața raclei, nevenindu-mi, parcă, să mă mai deslipesc de acolo. Simțeam că în mine se produsese o schimbare pe care Sfântul în evlavia și sfințenia lui o produsese tainic. De fapt, minunile se fac întotdeauna cu noi și pentru noi, numai că, uneori, suntem orbiți de cunoaștere, rațiune și nu vrem să recunoaștem că unele lucruri nu putem să le explicăm cu mintea, pentru că țin de altfel de cunoaștere. Nu voiam să mai plecăm de acolo, dar timpul ne presa, de aceea ne-am îndreptat iarăși spre feribot, cu direcția insula Eghina. Sfântul Nectarie ne aștepta să ne dăruiască nectarul sfințeniei lui. I-am citit acastistul și simțeam cum așteptarea creștea din ce în ce mai mult.
    Mănăstirea Sfântului Nectarie ne-a copleșit pe noi, pelerinii buzoieni, cu măreția ei. Câtă smerenie și totodată câtă măreție! Ne-am închinat la mormântul Sfântului Nectarie, am intrat cu smerenie în chilia Sfântului, apoi am stat de ne-am închinat la Racla Sfântului Nectarie, atunci, în timp ce era slujba vecerniei. Cântările sfinte parcă picurau balsam pe trupurile noastre obosite și parcă renășteam. Nimeni nu se mai văita de nimic: stăteam drepți, cuminți, smeriți, așteptând în tăcere momentul sublim al sărutării moaștelor. De-acolo, din raclă sau de sus, simțeam privirea blândă și tăioasă totodată a Sfântului. Ne-am adunat toți buzoienii acolo, lângă raclă și am șoptit în taină: „O, preasfinte și întru tot lăudate, mare făcătorule de minuni Nectarie, primește această puțină rugăciune de la noi, nevrednicii robii tăi, căci către tine, ca la un adevărat izvor de tămăduiri și grabnic folositor și ajutător preaminunat scăpând și către sfânt chipul icoanei tale privind, cu lacrimi fierbinți ne rugăm ție: vezi, sfinte, durerile noastre, vezi sărăcia și ticăloșia noastră. Vezi bubele sufletelor și ale trupurilor noastre. Ne rugăm ție, Sfinte Nectarie, grăbește de ne ajută cu neîncetatele și sfintele tale rugăciuni și ne sprijinește pe noi, robii tăi. Ia aminte la suspinele noastre și nu ne trece cu vederea pe noi, ticăloșii și scârbiții, că știm, sfinte al lui Dumnezeu, că de ai și pătimit grele prigoniri pentru dragostea lui Hristos, dar prin ele ai aflat dar de la Dumnezeu și astăzi viețuiești luminat în împărăția cea gătită sfinților, fiindcă ne-am încredințat că și după mutarea ta din viața aceasta trecătoare cine a năzuit la ajutorul tău și cu credință ți s-a rugat, nu a rămas neajutat? De aceea, suntem încredințați că pe tot cel ce aleargă la tine, cerând cu credință ajutor, nu-l treci cu vederea. Pentru aceasta și noi credem că și acum același ești, sfinte, precum atunci când i-ai ajutat pe cei care au alergat la tine. Credința noastră este slabă, dar fiind scârbiți și în pagubă, alergăm la tine cu credință și cu lacrimi, îngenunchind, să ne rugăm ție, Sfinte Ierarh Nectarie, ca să te rogi pentru noi lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce n-a trecut cu vederea rugăciunile tale cele jertfelnice, ci te-a ascultat și te-a întărit și te-a primit în cereștile locașuri. Către Acela roagă-te, ca să fim și noi ajutați și miluiți pentru rugăciunile Tale și din pagube și necazuri izbăviți, ca să lăudăm și să binecuvântăm și să slăvim întru tot lăudatul și preaputernicul nume la Tatălui și al Duhului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”
    Rugăciunea ne-a eliberat, parcă de griji, de nevoi, de oboseală. Așteptam nerăbdători a doua zi să participăm la Sfânta Liturghie, de ziua Sfântului.
    Dis-de–dimineață, ajunși iarăși la mănăstire, am participat tăcuți la toată slujba. Am simțit o mare binecuvântare că am putut să stau toată Liturghia lângă racla Sfântului Nectarie. Mă rugam pentru mântuirea tuturor pelerinilor care treceau tăcuți și sărutau racla ce radia blândețea, împăcarea, liniștea sfântului. Era în aer o dragoste nețărmurită a sfântului care ne privea pe toți cei adunați acolo și ne asculta în felul lui rugăciunile șoptite ale inimilor noastre. Emoția era mai mare decât sufletul meu. Știam că nu merit atâta dragoste din partea sfântului, dar mi-o doream și pentru mine și pentru toți acei pelerini înlăcrimați de durerile lor.
    M-am simțit mândru că sunt român, că port însemnul tricolor lângă icoana Sfântului Nectarie, cu atât mai mult cu cât erau adunați acolo foarte mulți pelerini români. M-am gândit atunci că atâta vreme cât românii îl caută pe Dumnezeu, pe sfinții Lui și se roagă neîncetat, neamul nostru nu va pieri, ci cu voia lui Dumnezeu va renaște cu demnitate creștină. Știam că Sfântul Nectarie îmi știa toate gândurile…
    Nu am cuvinte să spun câte părticele din sfinte moaște am sărutat: atingerea de sfințenie îți înfioară tot trupul și-ți dă totodată puterea de a renaște cu o forță nebănuită.
    Ultima zi a pelerinajului nostru a fost binecuvântată cu vizitarea Mănăstirii Sfântului Ioan Teologul, la Suroti, a mormântului Civiosului Paisie Aghioritul și a raclei Sfântului Arsenie Capadocianul și cu vizitarea mănăstirii Sfântului Dionisie de la poalele Muntelui Olimp.
    Parcă și acum port mireasma mirului de la toate raclele de sfinți pe unde am trecut.Toți pelerinii buzoieni au simțit la sfârșitul pelerinajului o mare liniște, o împăcare cu viața, cu semenii, cu ei înșiși.
    Numai dacă îți dorești să-ți deschizi sufletul, Dumnezeu picură în el harul divin al iubirii, al împăcării, al jertfei și al reînnoirii.
    Pelerini, rugați-vă neîncetat și îngenuncheați cu evlavie în fața sfinților și a lui Dumnezeu, pentru a rămâne drepți în fața nedreptăților lumii. Numai prin rugăciune și căutarea lui Dumnezeu, veți reuși să fiți demni, în numele lui Hristos! „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea!”
    Preot paroh Marcel Panait – Parohia „Sfântul Vasile și Sfântul Nectarie”, Buzău

1 Comment

  • hoteluri says:

    Salut, acum am gasit aceasta pagina despre CENTRUL DE PELERINAJ “SFINTII IMPARATI CONSTANTIN SI ELENA”.
    Pot spune ca pagina pelerinajebzvn.ro este printre cele mai bune pagini de
    pe internetul din Romania. Mult spor in continuare.