Fii ai pământului românesc și teologi ai virtuților creștine

Fii ai pământului românesc și teologi ai virtuților creștine

    În ziua de 29 februarie (28 februarie în anii nebisecți), Biserica Ortodoxă face pomenirea a doi sfinți străromâni: Cuviosul Ioan Casian și Cuviosul Gherman, ambii originari din Dobrogea. Pentru viața lor virtuoasă și pentru lucrarea lor, Sfântul Sinod a hotărât, în anul 1992, înscrierea lor în sinaxarul sfinților români, cu data de prăznuire la 28/29 februarie, la fel ca în întreaga Biserică Ortodoxă.
    Sfântul Cuvios Ioan Casian s‑a născut în jurul anului 365 în provincia Sciția Mică, într‑o familie distinsă. Cele mai importante mărturii despre locul în care s‑a născut le avem de la Ghenadie al Marsiliei, aproape contemporan cu el, și de la istoricul Vasile Pârvan, care în 1913 a făcut o comunicare importantă într‑una dintre ședințele Academiei Române despre noile descoperiri arheologice din Dobrogea (două inscripții grecești din pădurea de la Șeremet), care amintesc de Sfântul Casian: „Hotarele Casienilor și peșterile” și „Hotarele peșterilor Casienilor”.
    Fiind iubitor de Dumnezeu și râvnitor după viața ascetică, Casian pleacă în jurul anului 380 la Betleem, însoțit fiind de prietenul și fratele lui duhovnicesc, Gherman, și de sora sa trupească. S‑au aşezat, pentru început, într‑o mănăstire de lângă Betleem, în apropierea locului în care S‑a născut Mântuitorul, iar după cinci ani cei doi prieteni s‑au îndreptat spre pustiurile Egiptului, unde trăiau mulţi monahi cu viaţă aleasă, pentru a primi de la ei cuvinte de învăţătură şi a le urma nevoinţele duhovniceşti. Așa au ajuns cei doi la comunită­țile din delta Nilului, căutând părinți însingurați și cu profundă trăire ascetică și cerându‑le sfaturi duhovnicești pentru mântuirea sufletului. Printre asceții cercetați de cei doi s‑au numărat: Avva Cheremon, Avva Nestor, Avva Avraam, Avva Piamun, Avva Ioan și Avva Pinufius, Avva Moise, Avva Pafnutie și Avva Serapion.
    Sfaturile duhovnicești vor fi lăsate ca o moștenire sfântă în cartea Convorbirilor, dăruită Bisericii de Sfântul Ioan Casian. Întreaga operă creionează setea cu care era căutată viața ascetică din Pustiul Egiptului și dorul aprins al pustnicilor după Dumnezeu, comparabil în intensitate cu dorința martirilor din vremea prigoanelor de a muri pentru credința în Hristos.
    Chiar Sfântul Casian, într‑u­na dintre convorbiri, aseamănă viața monahală cu o crucificare și cu un martiraj pe viu: „Răbdarea și fidelitatea riguroasă cu care călugării perseverează în mărturisirea pe care au îmbră­țișat‑o odată pentru totdeauna, neîndeplinind niciodată voia lor, fac din ei, în toate zilele, niște crucificați pentru lume și niște martiri vii”.
    Marele istoric al spiritualită­ții H. Brémond a calificat întâlnirile din care au rezultat aceste „Convorbiri duhovnicești” drept o adevărată „universitate a ­pustiei”.
    După șapte ani de la plecarea în Egipt, cei doi pelerini s‑au întors în Betleem, pentru a primi binecuvântarea de a rămâne în pustie până la sfârșitul vieții, de la Părinții de lângă Peștera Nașterii Domnului. La întoarcerea în Egipt, nu vor mai putea să rămână foarte mult, din cauza unor tulburări.
    În jurul anului 400, Casian și Gherman au mers la Constantinopol, unde au rămas patru ani. Cei doi au fost primiți prietenește de Sfântul Ioan Gură de Aur, care i‑a hirotonit, pe primul diacon și pe al doilea preot. Impresia lăsată asupra lor de marele ierarh a fost unică. Sfântul Casian se declară legat pe toată viața de poporul lui Dumnezeu de la Constantinopol. Geniul oratoric și sfințenia au produs o impresie extraordinară asupra celor doi tineri. Se crede că și cognomenul „Ioan“ a fost însușit de Sfântul Ioan Casian ca omagiu pentru marele orator al creștină­tății.
    După ce pleacă din Egipt, sfântul devine mult mai activ în Biserică, fiind preocupat mai ales de relațiile dintre Biserici. Este prezent la Roma, în cadrul dele­gației pentru apărarea Sfântului Ioan Hrisostom, unde îl remarcă Papa Inochentie I, care vorbește despre el în două epistole. De asemenea, leagă o prietenie până la moarte cu viitorul Papă Leon cel Mare. După unele ipoteze, neconfirmate însă de documente, Sfântul Ioan Casian ar fi fost hirotonit preot la Antiohia de Patriarhul Alexandriei. Alte ipoteze arată faptul că ar fi fost hirotonit preot la Roma.
    În anul 415 se retrage la Marsilia, în regiunea Provence, și întemeiază acolo, după mărturia lui Ghenadie, două mănăstiri: una de călugări și alta de călugă­rițe, identificate cu cea de la Sfântul Victor și respectiv cea de la Sfântul Sauveur.
    În Marsilia, sfântul începe vasta operă de scriitor. Viața sa sfântă și prestigiul numelui vor ușura publicarea operelor sale pe plan local, iar valoarea lor unică le va generaliza în toată Biserica, după moartea sa. În anii 417‑418 apare prima sa mare lucrare cu titlul „Așezămintele mănăstirești, care tratează felul de a trăi în comunități și modurile de apărare împotriva celor opt păcate principale”. Prefața acestei prime opere este foarte prețioasă, fiindcă ne arată care au fost sarcinile în folosul Bisericii Apusene, pe care le‑a primit Sfântul Casian. Acesta fusese rugat de Sfântul Castor de la Apta Iulia din Galia Narboreză să descrie viața monahilor din pustiile Egiptului și organizarea mănăstirilor din Palestina și Egipt, unde trăise mai bine de 18 ani.
    În anul 420, Sfântul Casian publică prima serie de 10 „Convorbiri duhovnicești”, în cadrul pelerinajului duhovnicesc al si­haștrilor din pustia Egiptului, prezidate de câte un bătrân. În anul 426 apare a doua serie de șapte „Convorbiri duhovnicești”, care reiau, la alt nivel, ceea ce învățau primele 10 Convorbiri, iar între 426 și 429 vor fi publicate și ultimele șapte Convorbiri, care se adresează pustnicilor.
    Ultima lucrare, „Despre întru­parea Domnului, împotriva lui Nestorie”, apărută în anul 430, la cererea arhidiaconului Leon, viitorul Papă Leon cel Mare, are meritul de a fi unul dintre instrumentele pregătitoare ale viitorului Sinod al III‑lea Ecumenic de la Efes.
    Sfântul a fost apreciat în Occident atât în timpul vieții sale, cât și după moartea sa. Operele sale au fost folosite de mulți episcopi ai Romei, specialiștii constatând că însuși Papa Grigorie cel Mare s‑a folosit în mod curent de operele sfântului dobrogean.
    Sfântul Cuvios Ioan Casian trece la Domnul în jurul anului 435, fiind prăznuit de Biserica Răsăriteană la 28‑29 februarie, iar de Biserica Apuseană la 23 iulie.
    Despre Sfântul Cuvios Gherman, datele biografice cunoscute sunt mult mai sărace. Marele merit de a‑l fi scos din uitare și de a‑l fi făcut cunoscut aparține strălucitului cărturar Mitropolitul Antonie Plămădeală al Ardealului. Puținele date despre viața acestui ascet se găsesc în Convorbirile Sfântului Ioan Casian. Până în 405, anul plecării la Roma, viața sa se intersectează cu cea a Sfântului Ioan Casian, cei doi prieteni fiind de nedespărțit. De la Roma, știrile despre Sfântul Gherman încetează. Probabil a trecut la Domnul acolo, după anul 405. Sfântul Casian creionează viața prietenului său ca fiind cea a unui sfânt, ceea ce arată că i‑a păstrat aceeași admirație și prețuire chiar și după moarte.
    Alexandru Bulgaru
    (SURSA: http://ziarullumina.ro/fii-ai-pamantului-romanesc-si-teologi-ai-virtutilor-crestine-109795.html, accesat 29.02.2016)

Comments are closed.