(Focșani) PELERINAJ ISRAEL ȘI IORDANIA: 08-15 OCTOMBRIE 2017

    null
    ARHIEPISCOPIA BUZĂULUI ȘI VRANCEI
    CENTRUL DE PELERINAJE SFINȚII ÎMPĂRAȚI
    CONSTANTIN ȘI ELENA

    WWW.old.pelerinajebzvn.ro
    TEL/FAX: 0338401594
    TEL. MOBIL: 0758 888 900
    ADRESA: STR. Leopoldina Bălănuță, Nr.1, Focșani
    Mail: contact.focsani@old.pelerinajebzvn.ro

    PELERINAJ ȚARA SFÂNTĂ
    (8 zile \ 7 nopți)
    PREȚ 900 EURO
    08-15 OCTOMBRIE 2017

Ziua 1a- Plecarea din București cursa EL-AL – LY-574 ora 10:45, sosire pe Aeroportul Ben Gurion, lângă Tel Aviv-la ora 13:45. Ne vom îndrepta către HAIFA, splendid oras-port la marea Mediterană, aflat într-un mare golf la poalele Muntelui Carmel.Vom privi Templul cultului Bahai,cu gradinile suspendate pe terase-etajate, superioare gradinilor de la Versailles.Vom vizită Biserica Stela Maris-Steaua Marii cu grota Sfântului Prooroc Ilie Tezviteanul. Cină și cazare în Nazareth

Ziua 2a- Mic dejun. Deplasare la Cana, vizită la biserica ortodoxă aflată pe locul casei lui Simion Cananitul unde a avut loc prima minune din Galileea, transformarea apei în vin. Nazaret-vizitarea Bisericii ortodoxe Sfântul Gavriil cu izvorul Mariei-Biserica pictată de Frații Morosanu în anul 1977. Vizitarea Bisericii catolice Buna Vestire, cea mai mare construcție de cult din Orientul Mijlociu și atelierul Dreptului Iosif – deplasare spre Capernaum-Cetatea Domnului, Tabha unde Mantuitorul a săvârșit minunea înmulțirii a 5 pâini și 2 pești. Muntele Fericirilor cu vizitarea bisericii.
Opțional, în funcție de timp, plimbare cu o copie a ” bărcii lui Iisus” pe apele marii Galilee. Cină și cazare în Nazareth

Ziua 3a- Mic dejun. Yardenit-vizită la locul amenajat al botezului. Urcam pe Muntele Tabor- vizitarea bisericii ortodoxe ridicată pe locul unde s-a petrecut Schimbarea la faţă. Deplasare la Ben She”an (Decapolis), trecând din Israel în Iordania. Vom trece pe lângă Castelul de la Ajlun şi ne îndreptăm spre Jerash (anticul Gerasa), important oraş din perioada romană. Vizitarea vechiului oraş – Forumul Oval, templul lui Zeus şi Artemis, băi şi teatre. Aman, capitala Iordaniei, numită în antichitate Philadelphia. Tur panoramic al oraşului Aman cu Citadela, Amfiteatrul roman cu 6000 de locuri, zonele noi moderne şi vizită în oraşul vechi. Cină şi cazare în Aman

Ziua 4a- Mic dejun. Ne indreptam spre Muntele Nebo de unde Moise a văzut Pământul Făgăduinţei. Continuăm la Madaba-oraşul mozaicurilor pentru a vizita Biserica Ortodoxă Sf.Gheorghe, cuprinzând un mare mozaic cu cea mai veche hartă a Ţării Sfinte cu centrul la Ierusalim. Deplasare la Petra. Cina si cazare in Petra
Ziua 5a- Mic dejun. Vizitarea extraordinarei capitale a Nabateenilor . Ne vom opri în special pentru a vizita Tezaurul Al Khazanek şi Amfiteatrul. Petra a fost inclusă prin vot universal în anul 2007 în rândul celor 7 minuni ale lumi modern, apoi ne îndreptăm spre graniţă şi vom trece în Israel în dreptul oraşului Ierihon-cel mai vechi oraş din lume unde vom vizita biserica ortodoxă Dudul lui Zaheu, Biserica şi Asezamantul românesc de la Ierihon şi pustia Quarantaniei-panorama. Cină şi cazare in Betlehem

Ziua 6a- Mic dejun. Continuarea călătoriei în deșert cu minibuse arabe până la Mănăstirea Sfântului Sava și a Sfântului Teodosie plus grota magilor unde se află mormintele Sfinților Teodosie, Sfânta Sofia mama Sfântului Sava, Sfânta Evloghia mama Sfântului Teodosie și Sfânta Teodora mama Sfinților Cosma și Damian, apoi vizitare Biserica Păstorilor – Bisericii Nativitatii și a criptei unde s-a nascut Domnul. Biserica catolică Sfânta Ecaterina. Grota Laptelui. Vizită pe Muntele Sionului la Biserica Adormirii Maicii Domnului și Foișorul –Cina cea de taină, Mormântul marelui Rege David. Cazare și cină în Betleheem.

Ziua 7a- Mic dejun. Începem pelerinajul urcând pe Muntele Măslinilor, pentru a vedea de sus panorama Ierusalimului şi a Sfintei Cetăţi. Vizitarea Mănăstirii ruse Eleon, a Bisericii Pater Noster (Tatăl nostru), a Bisericii Dominus Flevit (Domnul a plâns), Grădina Getsimani cu Biserica Naţiunilor, Biserica Mormântului Maicii Domnului şi Peştera Getsimani. Vom intra în Cetatea Sfântă prin Poarta Sfantului Ştefan. Parcurgem pe jos Via Dolorosa cu cele “14 staţii” în care s-a oprit Domnul până la Sfântul Mormânt. Urcare pe Golgota, închinare la Piatra Ungerii, vizitarea paracliselor sfinte. Cină şi cazare in Betlehem.

Ziua 8a- Mic dejun. Vizită la Ein Karem – patria Sfantului Ioan Botezătorul-cel mai mare om născut de o femeie, vizitarea bisericii Sfantului Ioan şi a Fântânii Fecioarei Maria. Tur panoramic al orasului Tel Aviv – Yafo apoi ne îndreptăm spre Aeroportul Ben Gurion pentru decolare spre București la ora 17:40, aterizare ora 20:35 (cursa EL-AL-LY-571), încărcați de emoții și mulțumiri că ați vizitat Țara Sfântă, și ați mers pe “Pe urmele lui Hristos”.

    Preţul include:
    • Bilete de avion Bucureşti – Tel-Aviv şi Tel-Aviv – Bucureşti;
    • Taxe de aeroport;
    • Asistenţă în aeroport la sosire şi plecare;
    • Primire şi transfer de la şi la aeroport la sosire şi plecare în Israel;
    • 7 nopţi cazare la hoteluri de 4* în Tiberias (2 nopţi), Aman (1 noapte), Petra (1 noapte), Bethlehem (3 nopţi) – categoria hotelurilor este cea oficiala pentru Israel şi Iordania; (mic dejun şi cină – bufet suedez);
    • Taxa de intrare la obiectivele religioase şi turistice din program (Ghetzimani, Capernaum, Ierihon, Betlehem şi maxi-taxi pentru Muntele Tabor și la Sfântul Sava);
    • Autocar 3* pentru transport în Israel si Iordania pe toată durata programului;
    • Ghid evreu de naţionalitate română în Israel;
    • Preot/teolog însoţitor grup;
    Pretul nu include:
    • Tips pentru ghid, șofer, personal hotelier – (35 euro ISRAEL + 15 euro IORDANIA) care se plăteşte reprezentantului agenţiei
    • Asigurarea de calatorie
    • Opțional croazieră pe Marea Galileei preț 10 euro
    Acte necesare:
    • Paşaport valabil încă 6 luni de la data plecării
    NOTĂ:
    • Autorităţile vamale îşi rezervă dreptul de a refuza intrarea pe teritoriul statului a oricărei persoane care nu prezintă suficientă încredere chiar dacă aceasta a obţinut acordul pentru obţinerea vizei turistice. Agenţia de turism nu poate fi făcută răspunzătoare pentru astfel de situaţii ce nu pot fi depistate anterior plecării. Turistul îşi asumă riscurile de a-i fi refuzată intrarea şi de aceea este obligat să informeze agenţia asupra oricărui incident petrecut vreodată în afara graniţelor României, precum şi asupra oricărei tangenţe pe care o are cu statele în care are loc desfăşurarea pelerinajului.
    • Minorii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii pentru a fi lăsaţi să iasă din ţară: să călătorească cu cel puţin un adult însoţitor; să aibă asupra lor acordul ambilor părinţi (sau al părintelui care nu-i însoţeşte) legalizat la notariat; adultul care-i însoţeşte, în cazul în care acesta nu este unul dintre părinţi, trebuie să aibă cazier judiciar pe care să-l prezinte la frontieră).
    • Programul acţiunii poate fi modificat de către conducătorul de grup, ca ordine de desfăşurare sau se pot înlocui unele obiective sau hoteluri în funcţie de anumite situaţii speciale.
    • Compania aeriană îşi rezervă dreptul de a modifica orarul de zbor.
    • Bagaje: bagajul de cală (1 buc.) max. 20 kg/pers., bagajul de mână max. 7 kg/pers. (fără lichide, cosmetice, obiecte tăioase sau ascuţite).
    • Distributia camerelor la hotel se face de catre receptia acestuia; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepție, asistat de însotitorul de grup.
    • Pentru anumite facilităti din hotel sau din cameră, hotelierul poate solicita taxe suplimentare (minibar/frigider, seif etc.); în momentul sosirii la hotel solicitați receptionerului să vă informeze cu exactitate asupra lor.
    • Prezentul document constituie anexă la contractul de prestări servicii.
    • Agenția nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure.
    • Așezarea în autocar se face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor, cu 24/h înainte de plecarea în pelerinaj.
    • ATENŢIE – VĂ RUGĂM SĂ PĂSTRAŢI BILETUL DE AVION DEOARECE VA FI NEVOIE SĂ-L ARĂTĂM LA INTRAREA ÎN AEROPORTUL DIN TEL AVIV (chiar dacă este electronic).
    Persoana de contact: 0758 888 900 – BETERINGHE ADRIAN

Comments are closed.