“IERUSALIM, ORAȘUL REGĂSIRII MELE”

null

    Pelerin in Tara Sfanta… emotii, asteptari ma coplesec si nu pot sa nu rostesc “Bine ne este noua Doamne sa fim aici!”
    Inceputul credintei l-am simtit in Galileea! Poate pentru ca e mai apropiata ca peisaj de noi, dar si pentru faptul ca darul ei este mai sensibil si mai aproape de copilaria Mantuitorului Hristos, de apostolii sai care invatau pe malul marii sa-L descopere si sa-L cunoasca pe Invatatorul lor si al lumii. Poate pentru ca Taborul reuseste sa ne descopere lamurit tuturor slava dumnezeiasca, ce ne face si pe noi sa exclamam cu entuziasm asemeni Sf. Ap Petru:„… sa facem trei colibe: Tie una, lui Moise una si una lui Ilie!”
    In Galileea sentimentul inceputului credintei, al cautarilor, al minunilor, al purtarii de grija dumnezeiasca este coplesitor si datator de bucurie.
    Ierusalimul insa, se lasa si trebuie descoperit!
    Ierusalim! Orasul asteptarilor, al miraculosului poate, al implinirilor si al intalnirilor cu Dumnezeu si cu tine insuti!
    Asteptari care atunci cand pasesti pe drumul crucii se cam clatina, cazi intr-un fel de cotidian naucitor, prea comercial, prea galagios, prea laic. Sa fi fost oare si atunci, pe vremea Mantuitorului, acest mic Babilon prezent? Desigur si atunci ca si acum Ierusalimul era o cetate locuita, iar drumul crucii Mantuitorului a trecut prin ea. Dezamagitor pentru mine, care ma asteptam poate sa gasesc Orasul Sfant incarcat de un absolut coplesitor, de o afisata piosenie.
    Meditez… lumea in care a venit Hristos nu avea cum sa fie „asezata”, El nu a venit pentru drepti, ci pentru pacatosi.
    Imi vin un pic in fire si-mi asum zarva si toate celelalte pentru a nu rata adevaratul drum al crucii si a simti in inima mea povara pacatelor mele. Pasesc tacut pe Golgota si simt durerea rastignirii lui Hristos si ma rog sa ma ajute sa-mi rastignesc si eu neputintele, pacatele mele spre invierea si mantuirea sufletului. Asez urechea pe piatra biciuirii… iarta-ma Doamne, ating si piatra ungerii si o stropesc cu lacrima mea.
    Pasesc tacut si intru in Sfantul Mormant si toate gandurile, dorintele mele se aduna intr-un singur: iarta-ma Doamne!
    Realizez ca sunt in centrul lumii si toate celelalte devin deodata insignifiante, realizez ca aici Hristos a inviat! Lumina lui Hristos se pogoara aici si odata cu ea toata milostivirea lui Dumnezeu!
    Ierusalimul este cel mai sfant loc de pe pamant si tocmai de aceea cred ca fiecare religie incearca parca sa smulga cate-o bucatica din el si s-o pastreze.
    Fiecare persoana care merge la Ierusalim realizeaza ce inseamna sa fii crestin si mai ales cum ar trebui sa fii acasa la tine. Poate pentru unii dintre noi este necesar sa calatoresti catava mii de km ca sa te regasesti si sa intelegi credinta in care te-ai nascut si pe care poate iti “permiti” sa o neglijezi. Aici intelegi aproape lamurit Evanghelia Domnului Hristos, rostul postirii, al rugaciunii, al iertarii si toate valorile credintei noastre crestine, pe care trebuie sa ti le asumi.
    Ierusalimul este locul intrebarilor esentiale si al intelesurilor mantuitoare, este locul ideal al intorcerii fiului risipitor in bratele Tatalui iubitor, care isi iarta fii si ii primeste cu dragoste si intelegere.
    Peste tot te simti coplesit de har si de iubire, de iertare si intelegere si poate tocmai de aceea te simti ca acasa si de fiecare data cand te indepartezi de Ierusalim iti doresti sa revii!

    Pr. Bran Eduard Daniel, parohia „Pogorarea Sf. Duh” Focsani

Comments are closed.