„Îți lăsa sentimentul bucuriei întâlnirii”

„Îți lăsa sentimentul bucuriei întâlnirii”

    În 2017 se împlinesc patru decenii de la mutarea la cereștile locașuri a celui de-al treilea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Cu acest prilej, Sfântul Sinod a hotărât proclamarea Anului comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului. Despre personalitatea vrednicului de pomenire Patriarh Justinian Marina († 1977) ne-a vorbit Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului. Ierarhul cu cei mai mulți ani de slujire arhierească din cadrul Sfântului Sinod al Bisericii noastre, hirotonit Episcop-vicar în februarie 1976, ne prezintă câteva momente din întâlnirile sale cu Patriarhul Justinian.
    Înaltpreasfințite Părinte Arhiepiscop, ce amintiri aveți despre prima întâlnire cu vrednicul de pomenire Patriarh Justinian?
    Cu regretatul Patriarh Justinian am avut o legătură destul de apropiată, aș spune, încă din timpul studiilor. L-am văzut prima dată la începutul arhipăstoririi sale, în 1948. Una dintre primele vizite pe care le-a făcut membrilor Sfântului Sinod, ierarhilor din țară, a fost cea de la Timișoara. Acolo era o catedrală nouă, târnosită în 1946. Mitropolit al Banatului a devenit, chiar îna­inte de instalarea noului Patriarh, Vasile Lăzărescu. Eram apropiat de Mitropolitul Vasile și mă aflam în preajma lui, chiar dacă eram destul de tânăr, abia intrasem în Colegiul „Constantin Diaconovici Loga” din Timișoara. Patriarhul Justinian a poposit la Arad și a venit la Timișoara în faptul Vecerniei. A doua zi a slujit Sfânta Liturghie cu Mitropolitul Vasile. Nu a avut arhierei însoțitori, numai consilierii din jur, dintre care mi-i aduc aminte pe părintele secretar Nițișor Cazacu și pe părintele Ioan Gagiu. Mi-a rămas foarte apropiată această icoană a vizitei Patriarhului, și cuvântul foarte pe înțeles, adresat credincioșilor. Mitropolitul era fost profesor de teologie, mare teolog și vorbea frumos, dar Patriarhul era la sufletul oamenilor.
    După liceu v-ați îndreptat către Institutul Teologic de grad universitar din Bucu­rești. Cum îl priveau stu­denții teologi pe Patriarhul Justinian?
    Deși majoritatea tinerilor din Timișoara mergeau la Teologie la Sibiu, unii dintre ei, printre care și eu, am mers la București. Acolo l-am avut, din 1953, rector al Institutului Teologic pe Episcopul Teoctist (Patriarhul de mai târziu), și îndrumător de an pe pr. prof. Ioan G. Coman, cu care am lucrat până la doctorat. Exista tradiția ca părintele Coman să ne ducă la o Vecernie la Catedrala Patriarhală, ca să ne cunoască Patriarhul. Așadar, tot la o slujbă de Vecernie a venit Episcopul-vicar patriarhal Teoctist, rectorul institutului, care stătea alături de Patriarhul Justinian și ne prezenta pe fiecare. Când a ajuns la mine, m-a prezentat între cei de la Timișoara și am realizat că Patriarhul știa câte ceva despre fiecare. Tatăl meu era diacon onorific, pentru că avea funcția de bază ca profesor de muzică la colegiul timișorean amintit. Patriarhul Justinian știa datele familiale, că tatăl meu este cleric și profesor.
    Apoi au mai fost câteva evenimente importante la Timișoara, între care amintesc canonizarea Sfântului Iosif de la Partoș, în 1956. La acea vreme, mă pregăteam pentru licența în teologie și a venit și părintele Coman la Timișoara. De această dată, nu am mai făcut parte din anturajul clericilor, ci, fiind asimiliat bucureștenilor, m-a luat lângă el părintele Chiriță, șeful echipei de filmare și fotografiere a evenimentului. O misiune destul de grea, pentru că era nevoie de multă mișcare tehnică. A fost o experiență interesantă, pentru că momentele mi-au rămas întipărite în memorie.
    Ce sfaturi primeați de la Patriarhul Justinian în timpul studiilor doctorale?
    Când am terminat admisibilitatea la magisteriu, prin 1962, mi s-au aprobat studiile în străinătate, la Institutul Ecumenic de la Bossey și la facultățile de teologie unde era atașat, Neuchâtel și Fribourg. De fiecare dată am luat binecuvântarea Patriarhului la plecare. Când am mers pentru o astfel de aprobare într-o zi de praznic, l-am așteptat în holul Reședinței Patriarhale. Trebuia să vină să-l conducă spre Catedrală părintele consilier Dumitru Fecioru și un alt preot slujitor, dar nu ajunseseră. Părintele Nicanor, intendentul, m-a îndemnat să-l aștept, ca să-l conducem cu toții la slujbă. Și a apărut Preafericitul Justinian foarte vesel. Când te vedea, îți lăsa sentimentul bucuriei întâlnirii. Am cerut binecuvântarea și am profitat de acest prilej de discuții. Atunci mi-a spus că întotdeauna el îi aștepta pe cei care veneau să-l conducă.
    În plus, când aveam de fixat teza de doctorat, m-am dus, cu acordul părintelui profesor Coman, care era foarte apropiat de Patriarh, în parcul Reședinței Patriarhale, unde făcea celebra plimbare medicală în aer liber. Sunt momente de neuitat. Eram tânăr, dar se cobora la nivelul meu și îmi dădea sfaturi prețioase. La început era vorba despre un proiect pe o temă legată de Sfântul Ioan Gură de Aur și a fost mulțumit, mai ales că se numea Ioan din botez. Mi-a dat sfaturi din viața sfântului, probleme de actualitate și semnificația lor la acea vreme, din celebra sa lucrare „Apostolatul social”. Ulterior tema mi-a fost schimbată, întrucât Biserica Ortodoxă purta la acea vreme un dialog cu Bisericile Vechi-Orientale, necalcedoniene, și am primit un subiect de cercetare despre doctrina hristologică a Sfântului Chiril al Alexandriei. Mai târziu aveam să fac parte din delegația Bisericii Ortodoxe Române participantă la acest dialog.
    I-ați mărturisit că aveați în gând să îmbrăcați haina monahală?
    El știa că am acest gând și am avut discuții mai lungi pe această temă, atunci când veneam sau plecam în străinătate. Îmi amintesc că odată mi-a pus la dispoziție mai mult de o oră de discuții despre viața monahală. Nu puteai decât să te alegi cu foarte multă îmbogățire sufletească în urma unei astfel de discuții. Întotdeauna reușea să dea sfaturi din viața lui sau din viața Bisericii la care a participat, din propria experiență.
    După finalizarea studiilor, ați intrat în administrația bisericească, la Arad și Timișoara. Cum erau întâlnirile oficiale cu Patriarhul României?
    Ne-am mai văzut la Alba Iulia cu ocazia sărbătoririi a 20 de ani de la reîntregirea Bisericii Ortodoxe, în 1968. Ajungând vicar eparhial, am fost de multe ori protos la slujbele mari, cum a fost instalarea Episcopului Teoctist Arăpașu al Aradului. La trecerea sa ca Mitropolit al Olteniei a participat și Patriarhul Justinian, un alt prilej de a face metanie și a vorbi cu el. Întotdeauna a dovedit o memorie deosebită. Imediat te recunoștea și îți spunea pe nume.
    Am avut momente de deosebită satisfacție sufletească să discut cu Patriarhul României deși eram doar student, apoi diacon, preot și arhiereu. În ajunul împlinirii a 20 de ani de patriarhat, aveam de pregătit o lucrare despre vocația sa monahală, știut fiind că a devenit călugăr din preot de mir rămas văduv. Cred că am reușit să surprind admirația sa pentru viața monahală datorită relației de duhovnicie pe care a avut-o cu un preot călugăr din zona Vâlcii. Așa mi-am alcătuit lucrarea și știu că a apreciat-o.
    Când am mers la București într-o audiență cu o problemă trimisă de Mitropolitul Nicolae, l-am găsit tot în parcul reședinței, unde am avut din nou prilejul unui dialog peripatetic. Patriarhul era deja cu cineva, iar eu așteptam la distanță, împreună cu părintele Nicanor, intendentul reședinței. Când s-a apropiat la vreo zece metri, m-a zărit și m-a chemat pe nume. A fost o surpriză pentru mine, pentru că nu ne vedeam atât de des încât să consider că mă va ține minte. M-a primit foarte bine. Întotdeauna mi-a spus mai multe decât puteam să întreb eu. Știa sufletul omului și avea o comunicare foarte directă.
    L-am însoțit o dată pe Mitropolitul Nicolae Corneanu la o masă cu Patriarhul într-un cadru familial. Era însoțit de fiica sa, doamna Sibica. Fiind cel mai tânăr, eu am discutat cu nepoatele Patriarhului, iar el se amuza de dialogurile noastre copilărești.
    Astăzi, sunteți singurul ierarh din Sfântul Sinod hirotonit arhiereu în vremea arhipăstoririi Patriarhului Justinian. Cu ce gând îl pomeniți în rugăciunile Înaltpreasfinției Voastre?
    Am văzut, față de personalitatea care apare astăzi într-o lumină foarte frumoasă și o ținută marcantă de prim ordin, că știa să fie foarte smerit. La început, eram doar un licean, apoi student în teologie, și totuși Patriarhul Justinian a avut dragostea de a coborî la nivelul meu și al altora asemenea mie, încurajându-ne și arătându-ne că ne este aproape. Așa se manifesta preocuparea sa pentru creșterea noastră duhovnicească și formarea ca slujitori ai Bisericii. Mi-a rămas în suflet într-un mod deosebit. Pentru fiecare cred că a avut o vorbă bună. Ne-a ajutat Bunul Dumnezeu să ne învrednicim de o atenție, zic eu, deoesbită din partea Patriarhului.
    Iată că Bunul Dumnezeu m-a ajutat să le fac pomenire multor oameni mari din Biserica noastră plecați de mult la Domnul și să-i port în gând și la rugăciune. Pe Patriarhul Justinian l-am cunoscut direct și m-am învrednicit de atenția sa. La împlinirea unui soroc important, îmi exprim recunoștința și înalț rugăciune lui Dumnezeu să-l așeze în lumina cea neînserată a Împărăției Sale pe cel care merită să fie așezat și în lumina noastră, a oamenilor. În vremea aceea, Patriarhul Justinian a însemnat mult pentru Biserica Ortodoxă Română și toți recunoșteau că i se datorează multe pentru modul cum știa să lucreze cu cei din jur și cu oamenii vremii.
    Alexandru Briciu
    http://ziarullumina.ro/Iti-lasa-sentimentul-bucuriei-intalnirii-119187.html, accesat 20.01.2017

Comments are closed.