JURNAL DE PELERINAJ (PARTEA II)

null

JURNAL DE PELERINAJ

    -continuare-
    Duminică dimineață ne îndreptăm plini de emoție spre Mănăstirea Sfânta Treime, de pe insulă. Mănăstirea este cunoscută pentru păstrarea aici a Sfintelor Moaște ale Sfântului Nectarie grabnic ajutător bolnavilor de cancer. Este numit așa pentru ajutorul dat celor ce l-au rugat cu credință. În țara noastră, dar și în întreaga lume, Sfântul este forte iubit, nu pentru că este numit “ vindecătorul “, ci pentru că mulți, foarte mulți bolnavi, au primit vindecare, unii doar citindu-i acatistul, iar alții sărutându-i sfintele moaște cu mare credință.
    În biserica mică a mănăstirii “odihneşte” capul Sfântului Nectarie şi se află şi racla cu o parte din sfintele moaşte. Sfântul Nectarie s-a născut la 1 otombrie 1846 la Silivria, în Tracia, într-o familie săracă de pe malul mării Marmara. Părinții săi, Dimos și Marie Kephala, i-au dat numele de Anastasie. La vârsta de 14 ani a plecat la Constantinopol, ca să lucreze și să-și continue studiile. În anul 1866, la vârsta de 20 de ani, Sfântul Nectarie pleacă în insula Chios ca să predea ca învățător. Aici devine călugăr, cu numele de Lazăr, la 7 noiembrie 1876, în celebra mănăstire Nea Moni. Un an mai târziu a devenit diacon, primind numele de Nectarie, apoi, prin generozitatea unui creștin bogat din insulă și cu ajutorul Patriarhului Sofronie al Alexandriei, a putut să-și completeze studiile la Atena și să obțină, în anul 1885, o diplomă a Facultății de Teologie din capitala Greciei.Tot în acest an, 1885, Sfântul Nectarie pleacă la Alexandria – Egipt, unde a fost hirotonit preot la biserica Sfantul Nicolae din Cairo. Câțiva ani mai tarziu, în 1889, a fost hirotonit episcop de Pentapole de către Patriarhul Sofronie, care l-a numit și predicator, secretar partriarhal și reprezentant al său la Cairo. Dar, dupa doar un an, a fost alungat din Egipt în urma calomniilor unor clerici invidioși. A trebuit să se întoarcă la Atena, singur, disprețuit, în mari lipsuri materiale. A rămas câțiva ani predicator (1891-1894), iar apoi a fost numit director al școlii teologice Rizarios, care forma viitori preoți. În anul 1904, la cererea mai multor calugărițe, a fondat mănăstirea “Sfânta Treime” din insula Egina, devenită azi unul din marile locuri de pelerinaj din lumea ortodoxă. În luna decembrie a anului 1908, la vârsta de 62 de ani, Sfântul Nectarie și-a dat demisia din postul de director al școlii teologice și s-a retras în mănăstirea sa din Egina, unde a rămas până la sfârșitul vieții. A murit la data de 8 noiembrie 1920, în urma unui cancer de prostată, care l-a chinuit un an și jumătate. A fost înmormântat în mănăstirea sa, de către ieromonahul iconar Sava, care mai târziu a pictat prima icoana a sfântului. Printr-o întâmplare minunată, trupul său este găsit neputrezit și izvorand mir. La 3 septembrie 1953 moaștele sale sunt scoase din mormânt și așezate în biserica mănăstirii din Eghina. Canonizarea sa a avut loc în 1961, cu zi de prăznuire pe 9 noiembrie. După canonizare, mănăstirea primește al doilea hram întru cinstirea Sfântului Ierarh Nectarie.
    Ajunsi la mănăstire, ne închinăm și sărutăm cu mare evlavie capul și moaștele Sfântului în biserica veche. Această biserică este micuța și nu are turle. Pereții exteriori sunt pictați în dungi orizontale albe, cărămizii și portocalii. În interior, pereții nu sunt pictați ,existând mai multe icoane. Ne închinăm, apoi, la mormântul Sfântului, aflat undeva aproape de bisericuță. Mormântul este un frumos monument din marmură albă. Tot în curtea mănăstirii vizităm și chilia unde a trăit ultimii ani din viață Sfântul Nectarie. Aici am văzut patul în care se odihnea Sfântul, un dulap cu lucrurile personale, precum și papucii săi. Mai jos, pe o alee ce șerpuiește prin grădina mănăstirii, găsim o catedrală semeață, una dintre cele mai spațioase din Grecia, cu hramul Sf.Nectarie Taumaturgul. Aceasta s-a ridicat dupa moartea Sfântului, fiind necesară pentru numărul mare de pelerini care vizitează mănăstirea. Construcția este monumentală; are o cupolă centrală, o turlă și o clopotniță foarte înaltă. În interior, pereții așteaptă pictura. Este pictat doar Sf. Altar într-un mozaic de o măiestrie desăvârșită. Catapeteasma din lemn cu deosebite icoane aurite are în fața ei un grilaj din marmură albă, iar podeaua este placată cu marmură albă și neagră. Aici ne închinăm la Mâna Sfântului, afaltă într-un paraclis, în dreapta Sfântului Altar. Este păstrată într-o raclă masivă din metal aurit, ornamentată cu basoreliefuri. Racla este așezată sub un baldachin de marmură dantelată lucrat foarte frumos.
    În continuare vom fi părtași cu toții la o mare binecuvântare: aceea de a participa, preoții și diaconii, la o slujbă arhierească, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. Răspusurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul “Sf. Roman Melodul” de la Buzău. Faptul că am slujit acasă la Sfântul Nectarie împreună cu chiriarhul nostru, reprezintă cea mai mare bucurie a acestui pelerinaj. Ne gândim că Sfântul ne-a ajutat să fim părtași la o astfel de binecuvântare, dar aceasta ne și responsabilizează să fim mai drepți și mai buni în călătoria noastră prin această viață.
    Mergem în continuare la câteva străzi distanță la o mică mănăstire ce poartă hramul Sfânta Ecaterina. Această Sfântă a fost martirizată prin tragere pe roată dințată și apoi prin decapitare pentru că a refuzat să renunțe la credința creștină. În biserică ne închinăm la mâna Sfintei, păstrată într-o mică raclă de aur. Tot în incinta mănăstirii mai mergem la o altă bisericuță, ridicată în cinstea Sfântului Spiridon. Aici ne închinăm la icoana făcătoare de minuni a Sfântului Spiridon. Este o icoană mare, de statura unui om, iar Sfântul este înfățișat în mărime naturală, stând în picioare. Încărcați cu binecuvântări, ne îndreptăm spre port, de unde vom traversa pe continent și ne vom caza în Atena. Dar ziua nu s-a sfârșit și nici surprizele, pentru că suntem invitați de unul dintre cei mai renumiți protopsalți greci la un concert de muzică bizantină. Protopsaltul este Arhimandritul Kabarnos Nikodimos, iar concertul va avea loc la Biserica “Înălțarea Domnului”, unde acesta este paroh. Biserca, deși era forte mare, s-a dovedit neîncăpatoare.
    Concertul a fost susținut de corul de la Școala de Muzica Bizantina înființată de paroh, maica Mariam Skorda, stareța mănăstirii Panaghia Macrimali din Attica, Grecia și corul nostru de la Buzău. Nu a fost un concurs, dar băieții noștri s-au descurcat impecabil, judecând după intensitatea aplauzelor, mai ales din partea grecilor. Au fost niște momente înălțătoare, momente în care ne simțeam mândri că suntem de la Buzău. Au asistat la concert, alături de Înaltpreasfințitul, atât oficialități din administrația locală, cât și din ierarhia bisericească locala. După această încântare a urmat o agapă frățească, organizată de paroh la trapeza de la subsolul bisericii. A fost o zi pe care o vom pune la inimă pentru foarte multă vreme.
    Luni dimineața părăsim capitala Greciei și ne îndreptăm localitatea Nea Makri aflată în regiunea Attica.Aici ne vom închina la moaștele Sfântului Efrem cel Nou situate în mănăstirea cu același nume, dar cunoscută în vechime cu numele de Mănăstirea Buna Vestire. Aceasta se numără printre cele mai vizitate mănăstiri din Grecia.
    Sfântul Efrem este un sfânt mai puțin cunoscut la noi în țară, dar la ajutorul căruia aleargă în utima vreme tot mai mulți oameni bolnavi . El este considerat ocrotitorul celor cuprinși de depresie și al celor căzuți în deznădejde.Minunile și vindecările de care am auzit ne întăresc credința că sfântul este numit pe bună dreptate grabnic ajutător.Sfântul a viețuit ca monah în Mănăstirea Buna Vestire, ridicată pe Colina Neprihăniților. În anul 1424 mănăstirea este distrusă de turci, iar toți călugării sunt omorâți, în afară de sfântul Efrem care se nevoia într-o peșteră din apropiere.Un an mai târziu turcii atacă din nou, ocazie cu care îl prind pe sfântul și după câteva luni de tortură chiar în curtea mănăstirii , acesta își dă sufletul în mâinile lui Hristos l-a vârsta de 42 de ani.
    În anul 1945 maica Macaria ajunge pe locul ruinatei mănăstiri încercând să scoată la lumină ce mai rămăsese în picioare din vechea mănăstire.Știind maica despre călugării martirizați aici și-ar fi dorit să descopere și ea măcar unul, rugând pe Dumnezeu în acest sens. Arătândui-se prin descoperire unde să sape maica a găsit moaștele unui sfânt întreg ,neputred și frumos mirositor , pe care le-a curățat și le-a așezat în Altarul mănăstirii aprinzând o candelă înaintea lor.În noapte următoare Sfântul Efrem, căci despre el este vorba i s-a arătat în vis maicii și i-a spus numele său precum și întrega lui viață. Din acesta aflăm că sfântul a fost spânzurat de un dud cu capul în jos, i-au străpuns trupul cu cuie lungi și i-au înfipt în pântece un tăciune aprins. Maica Macaria a trecut l-a Domnul în aprilie 1999.
    Cunoscâdu-i așadar viața și nenumăratele minuni săvârșite de Sfântul Efrem cel Nou, intrăm și noi, cu smerenie și cu evlavie în biserica ce-i adăpostește moaștele.Ne uimește lungimea raclei. Sfântul a fost o persoană înaltă. Îngenunchem pe rând în fața sfintelor moaște și ne spunem păsul . Suntem convinși că sfântul ne aude, și mai mult decât atât avem credința că ne va și ajuta. În curtea mănăstirii se mai păstrează într-un paraclis copacul în care a fost martirizat sfântul, precum și chilia maicii Macaria. Mănăstirea este micuță dar foarte frumoasă.Un duh de pace și de liniște se simte în incintă.Suntem bucuroși că suntem aici, dar trebuie să mergem mai departe.
    Următoarea Mănăstire pe care o vom vizita este Kato Xenia, mănăstire demaici situată aproape de orașul Volos iar numele ei este în strânsă legătură cu icoana Maicii Domnului cu Pruncul. Această icoana este făcătoare de minuni și se crede că ar fi fost pictată de Sf. Evanghelist Luca. În perioada iconoclastă, pentru a fi salvată de prigonitori a fost pusă într-un cufar și aruncată în mare. Ajunge în zona portului Ahilio strălucind cu raze de lumină. Localnicii o numesc Xenia, adică Străina pentru că nu știau de unde vine și înalță o mănăstire chiar în acel loc. Icoana nu rămâne mult aici pentru că pirații incendiază în dese rânduri biserica. Este mutată la Mănăstirea Ano Xenia până în 1750, când , din cauza atacurilor turcilor, călugării construiesc în apropiere, un schit cu hramul Sfântul Nicolae pe care îl numesc Kato Xenia, mutând icoana aici. În 1980 are loc un mare cutremur, iar mănăstirea este distrusă în întregime. Din cauza instabilității solului autoritățile nu îngăduie refacerea mănăstirii pe același loc, motiv pentru care se reconstruiește la un kilometru mai jos, iar hramul este pe 23 august, la odovania praznicului Adormirii Maicii Domnului. Între neprețuitele odoare deținute de mănăstire se află și două bucăți din Brâul Maicii Domnului, dăruit în 1522 de Mănăstirea Vatoped de la Muntele Athos. Potrivit Sfintei Tradiții Sf.Apostol Toma, nefiind prezent la înmormântarea Maicii Domnului, a primit Sfântul ei Brâu, ca dovadă a învierii și înălțării ei cu trupul la cer. Brâul este din păr de cămilă și este cusut chiar de Maica Domnului. De-a lungul vremii Brâul a vindecat mulțime de bolnavi și a ajutat să nască multe femei care nu puteau avea copii.
    Intrăm pe porțile mănăstirii și descoperim o adevărată fortăreață în mijlocul munților. Totul în jur strălucește de curățenie. Maicile, deși sunt doar 8 sunt foarte harnice. Aflăm cu bucurie că două dintre ele sunt românce. Una din ele ne întămpină cu zâmbetul pe buze. Ne invită în biserică, unde un părinte din grupul nostru ne scoate spre închinare dintr-un dulăpior două răclițe cu sfinte moaște și un papucel al Sfântului Spiridon. Suntem puțin triști că Brâul Maicii Domnului nu este în mănăstire, dar maica ne dăruiește fiecăruia câte o bucățică de cordelină atinsă de Brâu. Ne închinăm însă la icoana Maicii Domnului, după care maicile ne tratează cu rahat, cafea și măsline. Ne luăm rămas bun de la maici și părăsim acest colțișor de rai pentru a merge mai departe.
    Ne îndreptăm spre Paralia Katerini. Deși a început să se întunece ne oprim în drum la Schitul Sfintei Paraschevi, situat într-un defileu săpat în albia râului Pinios, aproape de orașul Larissa. Aici, pentru a traversa autostrada am trecut printr-un pasaj subteran, după care am trecut peste un pod suspendat peste râul Pinios. În micuța bisericuță săpată în stâncă se află moaștele sfintei. În spatele bisericii este un izvor tămăduitor de boli de ochi, iar apa izvorului este captată și curge într-un bazin special amenajat. Accesul spre izvor se face printr-un tunel îngust, motiv pentru care ne aliniem în șir indian și intrăm câte doi pentru a lua apă tămăduitoare. Sfânta Paraschevi s-a născut la Roma și a fost prigonită pentru credința în Hristos. A vindecat de orbire pe împăratul roman Antonin Piul, care după vindecare s-a convertit la creștinism. Sfânta a ajuns în valea Tembi unde este din nou supusă chinurilor pâna ce guvernatorul provinciei i-a tăiat capul în anul 140. În 1902 un mecanic de locomotivă zărește pe șine o femeie îmbrăcată în negru. A oprit trenul și imediat s-au prăvălit pe șine niște stânci ,scăpând de la moarte sigura toți călătorii. Vrând să mulțumească femeii mecanicul n-a găsit pe nimeni, dar a găsit pe șine icoana Sfintei Paraschevi. Biserica a fost construită în cinstea sfintei, de lucrătorii căilor ferate drept mulțumire, iar ziua de prăznuire este pe 26 iulie. Ajungem tărziu la Paralia unde ne vom caza pentru ultima noapte pe pământ elen.
    Marți dimineața ne facem bagajele și pornim la drum către casă. Pe drum însă vom mai vizita două mănăstiri. Prima este mănăstirea Sfântului Dionisie de la Olimp. Acest Sfânt s-a refugiat aici după mai multe locuri de peregrinare: la Meteora ca frate novice, în Sfântul Munte Athos unde restaurează mănăstirea Filoteu și unde este egumen, în Verria unde restaurează mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul și la Pillion unde a fondat mănăstirea Sf. Treime, pe care o vizităm și noi astăzi. Cuviosul Dionisie , construiește această mănăstirea la jumătatea secolului al XVI lea, iar în testamentul său a stabilit să urmeze tipicul Sfântului Munte. Trebuie spus că această mănăstire este bombardată și arucată în aer în 1943 de nemți fiind distruse relicve, manuscrise, cărți. Astăzi în locul vechiului metoc funcționează o nouă mănăstire a Sfântului Dionisie , depunându-se eforturi pentru restaurarea vechii mănăstiri. Sfântul a fost un model perfect de pustnic , un exemplu de urmare a blândeții, a smereniei, îndrumător spiritual a mulțime de monahi și mireni, dar în același timp un scriitor cu o bogată operă teologică și duhovnicească , iconograf și copiator de manuscrise.
    În curtea mănăstirii întâlnim un muzeu unde sunt expuse obiecte de cult, îmbrăcăminte, manuscrise, hărți și papirusuri foarte vechi și peste 300 de moaște a unor sfinți așezate în cutii de argint. Tot aici vedem și o farfurie de argint donată de Ștefan cel Mare mănăstirii Zografu de la Athos. Avem parte de o mare bucurie deoarece ne este scoasă spre închinare și măna Sfântului Dionisie. Sfântul are ziua de prăznuire pe 23 ianuarie.
    A doua mănăstire și ultimul popas duhovnicesc al nostru în acest pelerinaj este la mănăstirea Suroti, mănăstire de maici, închinată Sfântului Ioan Evanghelistul și Sfântului Arsenie Capadocianul. Această mănăstire este renumită pentru că adăpostește mormântul Cuviosului Paisie Aghioritul și moaștele Sf. Arsenie Capadocianul. Cuviosul Paisie este cel mai cunoscut și mai iubit monah de la Muntele Athos și un mare sfânt contemporan, canonizat la începutul acestui an, cu dată de prăznuire pe 12 iulie. Părintele Paisie dobândise încă din timpul vieții o faimă uriașă care a trecut dincolo de hotarele Greciei și s-a răspândit în toată lumea, fără mijloace media care să spună ceva despre el câtă vreme a trăit.Toată această faimă s-a transmis din gură în gură de către oameni care au rămas uimiți de binefacerile și minunile lui .Toate cărțile lăsate de părintele au ajuns la sufletele credincioșilor și au fost traduse în mai multe limbi. Drept recunoștință față de maicile care l-au îngrijit în spital cât a fost internat, părintele Paisie le ajută pe acestea la întemeierea mănăstirii Sf. Ioan Teologul, dăruindu-le și moaștele Sf. Arsenie Capadocianul, un sfânt cuvios al secolului XX prăznuit pe 10 noiembrie.
    Ajungem aproape de ora de închidere a mănăstirii. Ne grăbim spre mormântul părintelui Paisie și ne așezăm la un rând unde întălnim și alți pelerini. Așteptăm în liniște și sărutăm crucea și plăcuța de marmură de pe mormânt. Împrejur este o atmosferă caldă, un duh de pace și o liniște, transmise parcă de părintele.Mergem apoi în biserica mare unde ne închinăm la moaștele Sf. Arsenie Capadocianul, cel care l-a botezat pe Părintele Paisie. Ne despărțim cu greu de acești doi mari sfinți și ne luăm rămas bun de la ultimul obiectiv al pelerinajului nostru.
    Drumul spre casă este lung și obositor, dar sufletele noastre sunt inundate de bucurie. La micriofonul autocarului depănăm amintiri din cele 7 zile de pelerinaj și ne spunem primele impresii la cald. Cu toții ne-am îndrăgostit de Grecia și sperăm la o revenire. Grecii sunt oameni calzi și primitori, probabil pentru că sunt ortodocși. Am vizitat multe mănăstiri, am luat binecuvântare de la mulți sfinți care ne-au alinat și odihnit sufletește. Sperăm ca acest pelerinaj să ne ajute să fim mai buni!
    Preot Iulian Mocanu
    Pelerinaj in Grecia, 28 Octombrie – 03 Noiembrie 2015, organizat de Centrul de Pelerinaje „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Buzău

Comments are closed.