JURNAL DE PELERINAJ (PARTEA I)

null

JURNAL DE PELERINAJ

    Pelerinajul este un act de cult, o formă de manifestare a credinței și o căutare a lui Dumnezeu. Pelerinajul se face spre folos duhovnicesc, fiind o punte spirituală între cer și pământ, între biserica luptătoare și cea triumfătoare.
    Pelerinajul este “o căutare în lumea aceasta a ceea ce nu este din lumea aceasta”, spunea Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
    Pelerinul vrea ca, prin efortul depus într-un pelerinaj, Dumnezeu să-i trimită harul pentru a-i întări credința, a-i spori iubirea și a-i ajuta rugăciunea.
    Iată-ne așadar și pe noi, un grup închegat de pelerini: opt preoți, doi diaconi, patru maici, doi șoferi, doi ghizi și treizeci si opt de mireni, că pornim în după-amiaza zilei de miercuri, 28 octombrie, spre Grecia, țară binecuvântată de Dumnezeu cu moaștele multor sfinți, o țară despre care s-au scris cele mai multe legende, cele mai fascinante povești, țara care a dat omenirii cele mai multe comori de cultură și spiritualitate. Trecem granița pe la Ruse, traversăm Bulgaria și ajungem joi, în jurul orei 9 dimineața, în Salonic.
    Salonicul este al doilea oraș ca mărime din Grecia și centrul administrativ al regiunii nordice. Are o istorie ce dateaza de peste 4000 de ani, care se mai vede și astăzi în numeroasele monumente, vestigii și edificii din toate epocile care s-au succedat. Numele Salonic (Thessaloniki) provine de la Thessalonika, sora vitregă a lui Alexandru cel Mare și soția lui Cassandru, fondatorul orașului. Comunitatea creștină din Tesalonic a fost înființată de Sfântul Apostol Pavel în cea de-a doua călătorie misionară, când a predicat în sinagoga evreilor din localitate.
    Prima oprire a noastră este la Biserica Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir, unde se găsesc moaștele Sfântului Dimitrie, ocrotitorul orașului. Prima biserică ridicată pe acest loc a fost zidită în secolul IV, înlocuind o baie romană, pe locul unde a fost martirizat Sfântul. Un secol mai târziu, un prefect pe nume Leontie avea să înlocuiască vechea bisericuță, construind una mai mare cu trei abside. Și aceasta suferă reparații în urma mai multor incendii ajungând astăzi la forma actuală cu cinci abside. Din 1430 până în 1912, biserica a fost transformată în geamie de către turci, care au distrus mozaicurile de pe pereți, astupându-le cu tencuială. Se mai păstrează astăzi doar 6 mozaicuri din secolul VI, ce îl infățișează pe Sfântul Dimitrie cu copii și cu fondatorii bisericii. Aceste mozaicuri sunt din perioada iconoclasmului. Biserica reprezintă unul din cele mai frumoase monumente de artă creștină din răsăritul elen și totodataă cea mai mare biserică din Grecia.
    Ne închinăm cu evlavie la racla cu moaștele Sfântului Dimitrie, așezată într-o biserica în miniatură cu acoperiș de argint. Într-o altă raclă frumos lucrată, se gasesc și moaștele Sfintei Anisia, o fecioară provenită dintr-o familie instărită din Tesalonic. Aceasta a împărțit toată averea săracilor după moartea parinților și a suferit moarte martirică în timpul împăratului Maximian. Coborâm la subsol, în zona criptelor, unde excavațiile din 1930-1940 au scos la lumină ruinele băii romane, unde se crede că Sfantul Dimitrie a fost ținut prizonier și apoi executat de soldați. Tot aici găsim și o fântână antică, unde ar fi fost aruncat trupul Sfântului, precum și o porțiune dintr-o stradă romană. Biserica se află pe lista Patrimoniului Unesco din 1988. De aici vom pleca pe jos spre celelalte obiective, deoarece sunt oarecum apropiate ca distanță.
    Următoarea oprire o facem la Biserica Aghia Sofia. A fost ridicată dupa modelul Sfintei Sofia din Constantinopol în secolul VIII. Precum originalul, aceasta deține un dom impresionant, susținut de coloane de marmură sculptate. Transformată în moschee in secolul XV și readusă la destinația inițială în 1913, a fost complet restaurată în secolul XX. Astăzi se mai păstrează intacte doar cateva din mozaicurile originale. Cea mai valoroasă frescă este “Înălțarea Domnului” din secolul IX și mozaicul reprezentând-o pe Fecioara Maria cu Pruncul. Și această biserică se află pe lista monumentelor bizantine incluse în Patrimoniul Unesco. Aici ne-am închinat la racla cu moaștele Sfantului Vasile cel Nou, Episcopul Tesalonicului. Traversăm apoi strada și mergem, coborând mai multe trepte într-o curte în care se găsește o bisericuța închinată Sfântului Ioan Botezătorul. Sub biserică intrăm pe rând printr-un tunel în catacombe din secolul II, unde se afla și un izvor tămăduitor.
    Mergem pe jos până la Catedrala Mitropolitană unde ne inchinăm și sărutăm capul Sfântului Grigorie Palama, unul din cei mai profunzi și mai originali teologi ai biserici ortodoxe din secolul XIV. Actuala formă a Bisericii datează de la sfârșitul secolului XIX, după ce un foc a distrus biserica precedentă. A fost construită între anii 1891-1912. Biserica este deosebită. În interior pot fi admirate colecții excelente de mozaicuri și fresce în tradiție bizantină. Pe domul cel mare e pictată tradiționala imagine a lui Hristos Pantokrator pe fundal auriu. Catapeteasma este o adevarată operă de artă încadrată într-un portal din marmură sculptat cu mare finețe. Ușile aurite ale altarului iți fură privirea. Deasupra ușilor altarului e o cruce din mamura și o icoană cu “Cina cea de Taină”.
    Urmatorul popas duhovnicesc este la Mănăstirea Sfintei Teodora. O găsim prinsă între clădiri, aproape de Piața Aristotel. Biserica fascinează prin arcadele și picturile sale. În timpul ocupației otomane nu a fost transformată în moschee, ci a funcționat ca biserică ortodoxă. Din punct de vedere arhitectonic, biserica aparține stilului bizantin. În secolul XVIII devine biserica de parohie. În urma incendiilor din anii 1890 si 1917, biserica este reconstruită în 1935. Intrăm și noi în frumoasa bisericuță și ne inchinăm la moaștele celor doi sfinți cărora biserica le este închinată: Sfânta Teodora și Cuviosul David. Cei doi sfinți au trăit în Tesalonic și ne uimesc citindu-le viața. Sfânta Teodora ne impresionează prin răbdare și ascultare, iar Sfântul Cuvios David prin viața ascetică și prin minunile săvârșite (a trăit 3 ani pe creanga unui migdal; a tămâiat odata 1 oră ținând jăratecul în palmă fără sa fie vătămat) . Mănăstirea poartă numele Sfintei Teodora pentru că sfânta a viețuit aici. În incinta mănăstirii funcționează și Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Aristotel. Aici a studiat ca doctorand între anii 1992-1997 și ÎnalPreaSfințitul Părintele nostru Ciprian.
    Amiaza ne gasește in Piața Aristotel. Se numește așa deoarece nu departe de aici a trăit filosoful grec. Piața este locul cel mai căutat de turiști dar și de localnici , fiind în același timp loc de promenadă, loc de desfășurare a unor manifestări culturale și politice sau pur și simplu loc unde poți servi o cafea sau o băutură răcoritoare. Într-o laterală a pieții se află statuia lui Ariastotel . Mergem pe faleză străjuiți de Marea Egee si ne îndreptăm spre autocar. În drum trecem pe lângă Turnul Alb . Acesta este acum un simbol al orașului și funcționeaza ca muzeu bizantin. A fost construit de turci după ocuparea orașului în 1430 și folosit succesiv ca fort , garnizoznă și închisoare. Datorită unui masacru asupra prizonierilor din turn acesta capătă denumirea de turnul de sânge. Când Salonicul este anexat statului elen ,în 1912 turnul este văruit în alb ca gest simbolic de curățare dobândind numele său prezent. Obosiți, ne continuăm drumul spre stațiunea Paralia Katerini situată pe Riviera Olimpului unde vom dormi prima noapte pe pământ grecesc.
    Vineri dimineața servim micul dejun și ne pornim la drum. Țărmurile însorite ale Greciei, livezie de măslini care coboară până lângă mare dau locurilor un pitoresc aparte. În fața noastră se desfașoară Câmpia Thessaliei , cea mai mare câmpie a Greciei , locul unde se practică o agricultură intensă dar cu puține tipuri de culturi, între care predomină cartoful și mai ales bumbacul. Ne îndreptăm către Complexul Monahal de la Meteora. Acesta este situat în mijlocul Greciei , langa orașelul Kalambaka și este al doilea centru monastic al Greciei după Muntele Athos. Înainte de a urca spre Meteore facem un scurt popas la atelierul de icoane Zindros . Aici lucrează și câțiva români. O romîncă stabilită aici ne-a vorbit despre tehnica executării icoanelor .
    De aici mai mergem cațiva kilometri și descoperim un ansamblu uriaș de stânci golașe, fără vegetație, pe vârfurile cărora călugării au construit mănăstiri de o rară frumusețe. În ceea ce privește formarea stâncilor sunt mai multe teorii dar cea mai susținută de arheologi este următoarea: Cu foarte multă vreme in urmă în aceste locuri era un lac imens. În urma mișcărilor tectonice care au dus la formarea Peninsulei Balcanice , apele și-au găsit loc spre Marea Egee și lacul a secat. Sedimentele depuse pe fundul lacului formate din nisip și pietriș au rămas la suprafața fostei albii a lacului. În timp aluviunile s-au cimentat între ele, formând o masă stâncoasă iar ulterior, prin eroziune s-au separat în aproape 1000 de bucăți de stânci uriașe cu înălțimi de până la 600 m. Au fost construite un număr de 24 de mănăstiri prin urcarea materialelor cu ajutorul unor scări mobile de lemn strâns legate cu franghii. Cei care locuiau aici ajungeau sus cu ajutorul frănghiilor, scărilor mobile și al unor plase speciale prinse de stănci. Treptele au fost săpate abia la începutul secolului XX. Astăzi mai sunt locuite doar 6 mănăstiri, celelalte rămânâd în paragină. Călugării sunt puțini la număr deoarece mulți s-au retras la Muntele Athos pentru mai multă liniște. În fiecare zi a săptămînii este închisă una din cele șase mănăstiri, iar timpul ne va permite astăzi să vizităm doar 3.
    Pe platoul celei mai înalte dintre stâncile meteore,cu altitudinea de 613m se afla mănăstirea cea mai reprezentativă din tot ansamblul, cunoscută sub numele de Marea Meteora, cu hramul Schimbarea la față. Fondatorul acestei mănăstiri a fost Sfântul Atanasie Meteoritul, venit aici din Muntele Athos .El a întemeiat pe această stâncă o mică sihăstrie pe care o transformă in 1344 într-o lavră vestită până în zilele noastre, căreia îi dă numele de Meteora, ceea ce înseamnă “suspendat între cer si pământ”. Tot el a început construcția bisericii Schimbarea la față, terminată ulterior de Ioasaf, un împarat bizantin, care s-a călugărit. Această biserică este cea mai veche si impunătoare din tot ansamblul meteorelor, iar fresca interioară de mare calitate artistică aparține școlii cretane, ajunsă la culme in sec. al XVI-lea .Pe catapeteasmă întâlnim o icoană unicat in ortodoxie.O reprezintă pe Maica Domnului ca Împarateasă, cu coroană pe cap , îmbracată în veșmânt roșu, iar Pruncul, îmbrăcat în haine de prinț, stă în picioare. În sec. XVI-XVIII, mănăstirea număra până la 300 de monahi si eremiți, fiind o chinovie model. Și în prezent atât biserica mare, paraclisele cât și întreaga incintă sunt frumos restaurate si bine întreținute. Aici sunt păstrate de secole moaștele multor sfinți, darurile împăraților bizantini si patriarhilor, cruci, icoane, manuscrise, cărți vechi pe pergament, vase de cult. Autocarul nostru ne lăsă undeva la poalele marelui meteor. Privim în sus și rămânem muți de uimire. Ne luăm inima in dinți și pornim la urcat scari…multe scari . Trecem printr-un tunel săpat în stâncă și iar scări; dar ajungem în vârf. Aici găsim, în afară de principala biserică, alte trei paraclise construite ulterior în epoci diferite, dormitoare, beciuri , bucătăria călugărilor plină cu ustensile, sala de mese, un osuar în care sunt păstrate craniile călugărilor care au viețuit aici și au suferit moarte violentă din partea invadatorilor turci, puse pe mai multe rafturi. Grădina ne întâmpină cu flori de toate culorile si cu băncuțe pentru odihnă. Coborâm scările odihniți și mai încărcați spiritual. Urmatoarea mănăstire pe care o găsim deschisă este Sfânta Treime. Și aceasta este destul de înaltă. Aceleași scări, culoare și suntem sus. Totul pare îngrijit, cele două biserici cu hramurile Sfânta Treime și Sfântul Ioan și curtea interioară. Complexul mai cuprinde trapeza, bucătaria, chiliile, sălile de recepție. În vârf găsim o cruce mare, albă, ce străjuia înălțimea și oferind parcă binecuvântare. De asemeni, găsim cele trei clopote ale mănăstirii. Ctitorul mănăstirii ar fi sihastrul Dometie prin sec. XIV. Ridicarea materialelor până în vârf s-a făcut de-a lungul a 70 de ani. Accesul în mănăstire se făcea la început pe o scară de funie; in 1888 se face un drumeag cioplit în stâncă, iar in 1925 s-au adăugat încă 140 de trepte. Mănăstirea a adapostit și ea de-a lungul timpului adevărate comori formate din icoane și manuscrise rare. Au fost, însă, furate. În prezent, cele mai prețioase posesiuni ale mănăstirii au fost mutate la altă mănăstire. Totuși, mai există și aici un muzeu aflat în apropierea bisericii. Mănăstirea mai are un muzeu de artă populară, cu colecții de țesături vechi, vase, unelte și alte obiecte populare. După ce mai facem câteva fotografii, coborâm și ne îndreptăm spre ultima mănăstire, și anume Sfântul Ștefan. Aici se ajunge cel mai ușor pentru că drumul asfaltat duce până în parcarea mănăstirii. Aceasta este cea mai veche așezare monahală de pe muntele Meteora, fiind fondată în anul 1192 de către sihastrul Ieremia. În anul 1333, Andronic al III-lea Paleologul a renovat-o, luând-o sub protecția sa. Biserica veche cu hramul Sfântul Arhidiacon Ștefan a fost construită în anul 1530, dar ulterior devenind neîncăpătoare, s-a mai construit o biserică mare cu hramul Sfântul Haralambie în anul 1798. Aceasta este o construcție impunătoare, cu trei turle, împodobită cu sculpturi de lemn. Din anul 1961, mănăstirea a fost transformată în chinovie de călugărițe. Muzeul mănăstirii adăpostește numeroase și prețioase obiecte de cult. Aici poate fi văzut un codex bizantin din anul 1404, donat de Filotei și Antonie Cantacuzino. În biserica Sfântul Haralambie avem bucuria de a ne închina cinstitului cap al Sfântului, donat mănăstirii de Vornicul Dragomir in 1398. Celelalte trei mănăstiri din meteora sunt : Varlaam , Rusanu și Sfântul Nicolae Odihnitorul. Plecăm de la Meteore fascinați și ne îndreptăm spre locul de cazare din Kalambaka.
    Sâmbată dimineață ne trezim devreme pentru că avem mult de mers. Prima oprire o facem în Portul Glyfa, de unde ne îmbarcăm pe ferry-boat, pentru a traversa în Insula Evia. Aceasta insulă s-a desprins de continent în urma unui cutremur. Este a doua insulă ca mărime a Greciei, după Creta. Ajungem la Mănăstirea Sfântul Ioan Rusul, din localitatea Procopie, unde ne închinăm la moaștele Sfântului, adăpostite într-o raclă frumoasă în biserică. Sfântul Ioan Rusul s-a născut în Rusia Țarului Petru cel Mare, ca simplu țăran și mai apoi soldat. În urma campaniei împotriva turcilor din 1771 el cade prizonier la turci și este vândut ca sclav unui comandant din Procopie, un oraș din Capadocia. Tot restul vieții rămâne prizonier și îndura umilințe și chinuri cumplite, pentru a fi convins să-și lepede credința. A rămas neclintit, ajungând să fie respectat chiar și de călăii săi, iar stăpânul său i-a permis să-și cinstească religia. Apropiindu-i-se sfârșitul, Ioan l-a înștiințat pe duhovnicul său, care i-a adus Sfânta Împărtășanie într-un măr, pe care îl scobise. Mort la 27 mai, a fost îngropat în Asia, Capadocia. A fost plâns și îngropat de creștini, turci și armeni, asemeni unui stăpân. Trupul său a fost găsit neputred peste alți câțiva ani. Moaștele sale au fost aruncate în foc de turci, dar focul nu le-a atins. Peste 200 de ani, în urma schimbului de populații din 1924, toți locuitorii orașului Procopie s-au mutat în Grecia, pe insula Evia, păstrându numele orașului. În Asia, din vechiul oraș Procopie și din biserica Sfântului Ioan ,unde a fost inițial îngropat, nu se mai află nimic, totul fiind distrus de turci în 1951.
    Cunoscâdu-i viața și suferințele, dar mai ales știindu-l vindecător de boli, ne apropiem și noi cu sfiala de moaștele Sfântului, rugându-l pentru suferințele noastre și ale celor cărora ne-au rugat să-i pomenim știind că ajungem în aceste locuri binecuvântate. Pe față are o mască de aur, care reproduce trăsăturile din vremea când era în viață, seamănând cu tânărul din icoana ce străjuiește racla.
    Având binecuvantarea Sfântului, părăsim insula Evia, de această dată pe podul ce leagă insula de continent. Acesta este cel mai lung pod suspendat din Europa. Sub acest pod se întamplă un fenomen unic în lume, al cărui mister au încercat să-l descopere numeroși savanți de-a lungul timpului: curentul marin își schimbă direcția de la nord la sud de patru ori pe zi, moment în care podul se deschide pentru a intra in port bărcile pescarilor.
    Continuăm spre Atena . Capitala elenă ne primește cu aglomerația tipică mărilor metropole. Ne sunt prezentate de ghid pricipalele edificii importante ale Atenei, pe lângă care trecem în fuga autocarului. Ajungem în portul Pireu. De câțiva ani, orașul Pireu a încetat să mai fie un oraș de sine stătător, devenind practic un cartier al Atenei, rămânând, însă, cel mai important port. Aici avem bucuria de a ne întâlni cu Înaltpreasfințitul Părintele nostru Ciprian, care ne-a întâmpinat împreuna cu membrii grupului psaltic Sf. Roman Melodul al Arhiepiscopiei Buzaului si Vrancei. După ce Înaltpreasfințitul ne binecuvîntează ne îmbarcăm împreună pe ferry-boat pentru a traversa pe insula Eghina. Părăsim portul, mirați de acești coloși plutitori, care au o viteză uimitoare, pentru gabaritul lor. Eghina este o insulă destul de mică, aflată la o distanță de o oră și jumătate de mers cu vaporul. Ajungem la cazare seara târziu. Avem parte de o primire călduroasă, făcută de patronul de origine română al hotelului.
    – va urma –
    Preot Iulian Mocanu
    Pelerinaj in Grecia, 28 Octombrie – 03 Noiembrie 2015, organizat de Centrul de Pelerinaje „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Buzău

Comments are closed.