„M-am luptat lupta cea bună…”- Patriarhul Justinian Marina

„M-am luptat lupta cea bună…” – Patriarhul Justinian Marina

    Am intitulat acest articol „M-am luptat lupta cea bună…”, pentru a așeza în lumină cuvintele sculptate pe mormântul de marmură al celui care a păstorit Biserica Ortodoxă Română vreme de aproape trei decenii.
    O vorbă din popor glăsuiește așa: „omul potrivit la locul potrivit”, iar dacă ar fi să transpunem acest epitaf pe tărâm teologic, ar putea suna: Un om providențial in slujba lui Dumnezeu și a oamenilor. Acestea ar putea fi doar cateva repere care ar putea să creioneze in linii generale cartea de vizită a Patriarhului Justinian Marina, a păstorului cel bun care și-a pus sufletul pentru oile sale (Ioan 10,11).
    Nu o să expun date biografice pentru că ele se pot găsi foarte ușor, ci o să prezint cateva acte din viața marelui ierarh, care vor vorbi de la sine despre obârșia sa creștină și românească.
    Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, in sedința sa de lucru din data de 28-29 Octombrie 2015, la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a declarat anul 2017 ca „Anul omagial al iconarilor şi pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română”
    Binecuvântat gând a avut Întâistătătorul Bisericii noastre că a dedicat acest an marelui Patriarh, Justinian Marina!
    Nu mai este un secret pentru nimeni că cel de-al treilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Justinian Marina, a fost ajutat de regimul politic să ocupe jilțul patriarhal de pe Colina Bucuriei, insă mare le-a fost mirarea autorităților vremii când au observant că „cel ajutat” nu mai răspunde solicitărilor, ci „face totul de capul lui, fără să întrebe”, sau mai spuneau că „Justinian întâi face și apoi întreabă”. Cu siguranță că vlădica Justinian a avut mereu in minte cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur: „Dumnezeu îngăduie o mică înșelătorie pentru a ajunge la un scop nobil”!
    A acordat o grijă sporită învățământului teologic, dându-și seamă că viitorul Bisericii se clădește prin tinerii care studiază teologia. Prin mari eforturi a reușit să mențină două institute de grad universitar, unul la București și altul la Sibiu și șase seminarii teologice. Aici aș dori să inserez o mărturie a ucenicului său de taină, Bartolomeu Anania, viitorul Mitropolit al Clujului, care la vremea aceea era încadrat ca Asistent la Institutul Teologic din București. Acesta nu a primit intr-un an, după multe intervenții, acordul Ministerului Cultelor de a organiza celebra serbare de colinde și scenete religioase din Ajunul Nașterii Domnului și a mers la Patriarh să-i împărtășească durerea. Patriarhul l-a ascultat și a spus răspicat să nu mai ceară aprobări: „dă-o pe barba mea!” Și în felul acesta mulți bucureșteni s-au bucurat de serbarea tradițională.
    L-au durut mult arestările clericilor, ale oamenilor de cultură si scoaterea monahilor din mănăstiri, pentru toate acestea a protestat in nenumărate rânduri. Sunt mai multe mărturii in privința aceasta, insă două mi-au rămas la suflet.
    Prima este cea legată de intervenția sa la Gheorghe Gheorghiu Dej in favoarea Părintelui Arsenie Boca, Staretul de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, care fusese arestat. Patriarhul l-a rugat pe Dej sa-l elibereze de urgență pentru că se pune la cale o răscoală a făgărășenilor, ceea ce nu era neapărat un motiv intemeiat, dar, după cum știm, ei se temeau de răscoale și, în modul acesta, Părintele Arsenie a scăpat de detenție.
    A doua se referă la fidelitatea sa făță de clerici în general și ucenici în special. Ierodiaconul Bartolomeu Anania se afla in temnița de la Aiud, deținut politic, și avea dreptul în acea vreme de a primi pachet de la rude, apropiați sau prieteni. Cum el nu avea familie, cine credeți că s-a gandit la el?! Nimeni altul decât omul care i-a rămas în suflet precum o icoană, Patriarhul Justinian. Părintele Bartolomeu Anania a primi în pachet mai multe cămăși albe și o căciuliță de lână, care aparțineau protectorului și mentorului său… .
    A încercat să convingă pe oamenii regimului comunist că Biserica este o forță și nu o simplă instituție neinsemnată peste care se poate trece ușor. Spunea că preoții Bisericii trag doar de funia clopotulului și în cateva minute se adună o mare de oameni, iar ei, pentru a întruni o sedință de partid impart afișe, se anunță ierarhic, trimit oameni in teritoriu etc. Cu alte cuvinte, încerca să trateze cu regimul de la egal la egal.
    Pe Dealul Patriarhiei a adunat toți reprezentanții cultelor recunoscute in România, generând un ecumenism intern și promovând împreună lupta pentru pace, pentru a arăta încă o dată conducerii statului român că Biserica este o instituție cu greutate.
    În timpul patriarhatului său s-au construit din temelie, in plin regim communist, 302 biserici și au fost restaurate sau reparate 2345 de locașe de cult.
    Pentru colaboratorii săi a fost o mare mirare, cum un fost preot de mir se apleacă cu atâta generozitate spre viața monahală, se interesa de fiecare monah in parte, ii ajuta să obțină pensii si îi încuraja cu o vorbă buna.
    Pentru a scăpa de la distrugere două mănăstiri emblematice ale ortodoxiei românești, Dealu și Viforâta, dar și pentru a avea grijă de cei ce „nu mai foloseau societății„ (cum spuneau oamenii politici ai vremii), în incinta celor două mănăstiri a înființat așezăminte pentru preoți pensionari și monahi suferinzi, preotese vaduve și călugărițe in vârstă.
    Așa cum spunea un mare ierarh cărturar al zilelor noastre, toată vremea își are vreme…, anii au trecut și pe neobositul ostenitor din Grădina Maicii Domnului l-au ajuns neputințele, suferind o intervenție chirurgicală și mai multe internări. După ultima internare din 26 martie 1977, în timp ce se deplasa de la Spitalul Elias spre Reședința Patriarhală, observând multe clădiri dărâmate în urma cutremurului din 4 martie 1977, a exclamat cu durere: Oare ce s-a întamplat cu bisericile mele?! …și a adormit întru nădejdea Învierii.
    Pentru toate acestea si multe altele, știute și neștiute, se cuvine să (re)așezăm la loc de cinste chipul ca o icoană al Patriarhului Justinian Marina, mare apărător al Bisericii străbune, atât in istoria poporului român cât și în sufletele noastre.
    Ca o expresie a recunoștinței, aș dori să închei această sumară evocare a Patriarhului Justinian, aminitind, pe de o parte, că anul acesta, pe 22 februarie, se împlinesc 116 ani de la nașterea sa, iar, pe de altă parte, să prezint un cuvânt plin de putere al actualului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel:
    „Cu mult curaj și echilibru, diplomație și tenacitate, a încercat să apere Biserica de loviturile sistematice ale puterii politice, alegând calea unei dârze rezistențe, camuflate sub un discurs «favorabil» pentru liderii comuniști. S-a opus din răsputeri abuzurilor și ingerințelor partidului-stat în viața Bisericii și încercării acestuia de a transforma Biserica într-o instituție neputincioasă, tolerată și discreditată, cu un rol nesemnificativ în societate.”
    (Bibliografie: Memorii – Valeriu Anania și www.basilica.ro)
    Adrian Beteringhe

Comments are closed.