„PACE CELOR CE VIN, BUCURIE CELOR CE RĂMÂN, BINECUVÂNTARE CELOR CE PLEACĂ“

null

    Pelerinajul, care, etimologic, face trimitere la comuniunea credinciosului cu Dumnezeu, cu Maica Domnului, cu Sfinții, cu sfintele icoane și moaște, este prilej de manifestare a dreptei credințe – prin popas smerit la sfintele locașuri, prin rugăciunea curată făcută cu nădejde neclintită în ajutorul celor înscriși în cer, prin materializarea dragostei creștine ca act sacru de mijlocire, prin faptă și cuvânt, pentru folosul trupesc și duhovnicesc al celor pentru care se roagă. Pelerinul este, poate, un anonim – în raport cu semenii -, dar, raportat la Divinitate, cu siguranță, el devine un creștin practicant și un fiu duhovnicesc al Bisericii plin de râvnă către cele sfinte și sfințitoare. Câtă vreme se află pe cale, pelerinul pășește, la propriu, dar și în sens duhovnicesc, pe urmele lui Hristos-Domnul, simte sub pașii săi pașii Maicii Domnului și ai aleșilor Împărăției cerurilor. De aceea, nu conjunctural și nu de complezență, pelerinul creștin ortodox, în cămara de taină a sufletului său, dar și prin viu grai, dă mărturie despre minunata sa transformare lăuntrică, datorată acestui important act duhovnicesc, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, care zice: „Nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește întru mine“ (Galateni 2, 20).
    Totodată, pelerinajul este prilej binecuvântat de întâlnire cu vrednicii noștri înaintași, cu ctitorii de biserici și mănăstiri, cu monahi și clerici, care, prin asumarea Crucii lui Hristos, prin cuvântul de învățătură ce ni l-au lăsat și, în egală măsură, prin pilda vieții lor curate, ne determină să-i urmăm întru păstrarea și sporirea valorilor materiale și spirituale ale Neamului, întru punerea în lucrare a virtuții iubirii creștine, prin faptele cele bune, care premerg, pentru noi toți, deschiderea ușilor Raiului, după ce, mai înainte, am intrat în comuniune cu Dumnezeu, prin ușile pocăinței.
    Cu astfel de gânduri alese, pline de bucurie și năzuințe curate, am pornit și noi -păstor și păstoriți (în număr de 20) din Parohia Florica, Protoieria Buzău II -, în zorii zilei de 4 noiembrie 2014, către culmi ale credinței și spiritualității ortodoxe românești de dincolo și de dincoace de Carpații Meridionali, pentru a poposi întru priveghere la vetrele unde s-a plămădit, încet, dar temeinic, ceea ce are mai de preț poporul nostru dreptcredincios.
    Cu inimi curate, cu sfânta rugăciune în suflet și-n grai și cu modeste daruri din roadele muncii noastre – după formula liturgică „Ale Tale dintru ale Tale, Ție Îți aducem…“-, am plecat, din satul de munteni cinstiți și harnici așezați, în inima Bărăganului, de vitregia vremurilor, către mai multe așezăminte monahale și locașuri sfinte: Mănăstirea Sâmbăta de Sus (ctitoria Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu), Catedrala mitropolitană din Sibiu, Mănăstirea Prislop (cu mormântul Părintelui Arsenie Boca), Schitul Straja, Mănăstirea Lainici, Mănăstirea Hurezi (și ea ctitorie brâncovenească), Mănăstirea Bistriţa (unde se află moaștele Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul), Mănăstirea Dintr-un Lemn și Mănăstirea Surpatele, urmând traseul și programul rânduite de Centrul de Pelerinaje „Sfinții Împărați Constantin și Elena“ din cadrul Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei un serviciu pastoral-misionar înființat de curând, atât de necesar și eficient pentru cunoașterea valorilor materiale și spirituale primite moștenire de la înaintași, drept pentru care exprimăm recunoștința fiască și sinceră, către Chiriarhul nostru, Părintele Arhiepiscop Ciprian.
    Fiecare popas din cadrul pelerinajului a însemnat, pentru noi toți, prilej binecuvântat de aducere în actualitate a istoriei și spiritualității poporului român dreptcredincios, întâlnindu-ne, prin rugăciune și vizualizare, cu toți făuritorii acestor citadele ale Ortodoxiei românești, într-un mod mai intens și emoționant cu Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu (comemorat în acest an cu ocazia împlinirii a trei veacuri de la mucenicia sa, 15 august 1714) și cu Părintele Arsenie Boca, monahul, slujitorul și duhovnicul ale căror nenumărate jertfelnicii și suferințe doar Cerul le știe, care, de acolo de Sus, mângâie și ajută cu mijlocirea sa pe cei care se pleacă, în rugăciune, la al său mormânt devenit, mai ales în ultima vreme, loc de pelerinaj pentru cei necăjiți și întristați, dar și pentru toți cei care doresc a-și petrece viața în comuniunea de iubire creștină, spre sporire duhovnicească.
    Cele două zile petrecute împreună în sanctuarele de mai sus au scos în evidență caracterul comunitar al credinței strămoșești, ne-au făcut să uităm asperitățile dintre noi și greutățile acestor vremuri, sporindu-ne nădejdea că, atâta timp cât Îl avem pe Dumnezeu, pe Maica Domnului, pe Sfinți în inimă și pe marii înaintași în suflet și-n gând, fie întru cele ale manifestării credinței și dragostei creștine, fie întru cele ale apărării gliei străbune și destinelor acestui popor -deopotrivă, binecuvântat și încercat în curgerea vremii-, vom deveni mai buni, mai cucernici și rugători, iertători față de semeni, cu dragoste față de Dumnezeu și aproapele și vom reuși să fim nu doar ceea ce am fost, ci și mai mult decât atât: români plini de iubire față de Țară și popor și creștini ortodocși mărturisitori și apărători ai dreptei credințe, care, dintru începuturi și până astăzi, constituie «coloană vertebrală a acestui Neam».

    Pr. Eduard-Gheorghe Mihalcea
    Parohia Florica
    Județul Buzău

2 Comments

  • Doamne ajuta! Am fost de curând un pelerinaj la mănăstirea Brâncoveanu) Sâmbăta de Sus, mănăstirea Prislop, Cozia,Ostrov, Schitul Ghelari. Locuri minunate. Primul sentiment a fost dorința mea de a reveni cat mai curând in aceste locuri sfinte.Sa ne ajute Dumnezeu!

  • Doamne ajuta! Am fost de curând în pelerinaj la mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus, mănăstirea Prislop,Schitul Ghelari, mănăstirile Cozia si Ostrov. Locuri de suflet pentru orice crestin. Sa ne ajute Dumnezeu!