PAȘII PELERINILOR, OFRANDĂ ÎNTRU BUCURIA DARURILOR SFINȚILOR

    Pașii pelerinilor, ofrandă întru bucuria darurilor sfinților
    Prezența sfinților Bisericii păstrează vie mărturia ade­vă­ru­lui ei în istorie, iar prin comuniunea cu Maica Domnului și cu sfinții se realizează întâlnirea cu Hristos. Sfinții trăiesc în lume pentru numele lui Dumnezeu și își supun voia proprie voii dumnezeiești, fiind model pentru toți creștinii râvnitori către cele duhovnicești și doritori de a lepăda viața împătimită și a o primi pe cea virtuoasă. Imitarea sfinților este apropierea de ei la nivel duhovnicesc, iar raportarea la ei este deosebit de actuală și prețioasă astăzi. Este adevărat că împlinirile spirituale ale sfinților sunt pentru mulți dintre noi cu anevoie de ajuns, dar putem învăța de la aceștia smerenia, pocăința, iubirea și multe alte virtuți. Urmând sfinților, fiecare pelerin al acestei vieți trecătoare poate păși pe cărarea binecuvântată de prezența harului sfințitor. Poate să se bucure de comuniunea simțită și sfințită de prezența sfinților „prieteni și casnici” ai lui Dumnezeu, mai ales prin cinstirea sfintelor lor moaște, dătătoare de vindecare, pace și bucurie pentru toți cei care le cinstesc după cuviință și care le venerează cu credință. Atât de grăbiţi în lumea aceasta în care trăim noi, cu tot mai diversificate probleme, trebuie întotdeauna să găsim timp pentru a reveni pe drumul care duce către Împărăţia lui Dumnezeu. Iar sfinţii ne arată tocmai acest lucru! Acesta este modelul lor, exemplul pe care îl arată şi pe care îl căutăm permanent şi de care avem nevoie. Cei care nu se folosesc de acest exemplu, care nu‑l caută sub diferite forme, nu se vor putea bucura întru Împă­răţia lui Dumnezeu.
    Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ne adună, cu smerenie, an de an în jurul sfintelor sale moaşte. Cu Sfântul Dimitrie ne întâlnim în această smerenie filocalică, el lucrând cu fiecare închinător la racla sa. În fiecare an, sărbătoarea lui este prilej de bucurie și binecuvântată adunare a sfinților, a arhipăstorilor, a păstorilor și a credin­cioșilor evlavioși. S‑a păstrat în amintirea satului său natal de dincolo de Dunăre, precum și în documentele istorice consemnarea că era un om de o rară şi profundă credinţă, de o mare gingăşie şi autentică modestie. Era păstor de animale. A fost un trăitor ales şi un om purtător al unei calități tot mai rare: sensibilitatea.
    Niciodată în tot cursul anului liturgic bisericesc nu întâlnim mai multă apropiere duhov­nicească, mai multă nădejde manifestată pe Colina Bucuriei ce duce către Altarul Catedralei Patriarhale, mai mare îmbră­ţişare tainică oferită Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ca în zilele şi ceasurile sărbătoririi lui de către mulțimile de ierarhi, monahi, preoţi şi credincioşi.
    Sărbătoarea Cuviosului Dimitrie are parfumul marilor sărbători şi pelerinaje de sfinţi din istoria Bisericii noastre dreptmăritoare. Moaştele Sfântului Ocrotitor al Bucureştilor, dimpreună cu celelalte odoare purtate pe Calea Sfinţilor, sunt semne simţite ale prezenţei harului Sfântului Duh şi aduc în comuniune de gând şi de rugă sute de mii de credincioşi care, în fiecare an, jertfitori şi răb­dători, îşi petrec paşii către cei în care şi‑au pus mare nădejde pentru pacea şi bucuria lor, dar şi cei dragi pe care îi poartă cu ei în gând înaintea acestor prieteni ai lui Dumnezeu.
    Dumnezeu a hotărât ca moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou să fie descoperite în mod minunat, la fel cum au fost descoperite şi moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. O lumină strălucitoare, care se arăta mai ales noaptea, vestea trecătorilor că acolo, în apa Lomului, este o comoară ascunsă. Era de fapt o comoară mai valoroasă decât pungile cu aur sau pietrele preţioase. Cuviosul Dimitrie s‑a arătat unei fete suferinde, spunând că, dacă părinţii ei vor scoate sfintele sale moaşte, ea se va vindeca. Aşa s‑au aflat moaştele Cuviosului Dimitrie. În mod minunat, după semne şi întâmplări care au rămas în istoria locului, moaştele Cuviosului Dimitrie au ajuns la Bucu­reşti în anul 1774 şi au fost aşe­zate în Catedrala Mitro­po­litană de atunci a Ţării Româneşti, devenită în anul 1925, în mod provizoriu, Cate­drală Patriar­ha­lă. Cultul s‑a dezvoltat de la an la an, sărbătoarea lui devenind un adevărat reper duhovnicesc al cetății Bucureș­tilor. De atunci şi până astăzi, el face nenu­mă­rate minuni, mângâind pe cei cu adevărat cău­tă­tori de cele sfinte.
    De la slujbe, cântări, rugă­ciuni obişnuite, gesturi şi până la făcliile şi florile purtate în mâini cu multă bucurie, toate mărturisesc că suntem martorii unei minuni negrăite, ai unei mărturii autentice, care schimbă ritmul sufocant al cetăţii şi dă sens tuturor lucrurilor, un sens profund. Toate se mişcă în jurul cinstirii sfântului ocrotitor. Toate sunt pentru el şi către el, pentru că cei care aşteaptă să se închine moaştelor sale ştiu că prin el vin darurile de la Hristos Domnul, prin el şi prin alţii asemenea lui care locuiesc în patria cerească şi ne ocrotesc pe noi.
    Am întâlnit oameni care mărturisesc că Sfântul Dimitrie i‑a ajutat, că au simţit ajutorul şi împlinirea rugăciunilor prin mijlocirea lui. Sunt foarte multe persoane care vin să‑i mulţu­mească, să‑i aducă flori sau persoane care vin permanent la sluj­bă în istoricul locaș ce‑i ocrotește sfintele moaște. Toate acestea arată că oamenii simt folosul mijlocirii, al lucrării sfinţilor. Pentru aceasta, când stăm în preajma sfinţilor, trebuie să trăim momente de linişte şi rugăciune. Nu putem petrece oricum timpul întâlnirii cu sfinţii. Trebuie să‑l petrecem întru recunoștință și mulțumire pentru toate, ca bucurii primite de la Dăruitorul a toate.
    + Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor
    (Sursa: http://ziarullumina.ro/pasii-pelerinilor-ofranda-intru-bucuria-darurilor-sfintilor-106536.html, accesat 30.10.2015)

Comments are closed.