Profilul psihologic al Evei

Profilul psihologic al Evei

    Aţi fi capabili să alcă­tuiţi profilul psihologic al Evei? Cine a fost ea? De ce oamenii, când se gândesc la slăbiciune și trădare, se gândesc la Eva, mai puțin la Adam? Cum ar putea fi ea total diferită de consortul ei, de vreme ce a ieşit din coasta lui? Mai putem vorbi de aceeași soartă?
    Ca dovadă că au fost făcuţi dintr-un singur aluat stă reacţia lor în faţa ispitei. Ei s-au prezentat, practic, la fel: aşa cum Eva a aplecat urechea la viclenia şarpe­lui, Adam, ca un personaj în oglin­dă, a făcut acelaşi lucru la propunerea Evei. Aşa cum Eva nu şi-a asumat responsabilitatea faptei, dând vina pe şarpe, Adam nu şi-a asumat nici el răspunderea şi a dat vina pe Eva. Nu e o atitudine prea matură din partea lui, nu-i aşa? Şi asta în condiţiile în care el a fost, de fapt, „mamă”. Ne-am fi putut aştepta din partea lui la in­stincte materne, graţie, puterea de a oferi protecţie… În loc de asta, ce a primit Eva, prima femeie a lumii, femeia-copil? Ce a primit din partea lui Adam? Acuze şi calomnii. Să ne gândim că propunerea vicleană a şarpelui a destabilizat-o şi oprobriul public al întregii umanităţi aproape că a distrus-o. Ea este supusă unui veşnic linşaj mediatic.
    Dar să derulăm faptele. În Facerea (II, 18-23) citim: „Şi a zis Domnul Dumnezeu: Şi din pământ a mai zidit Domnul Dumnezeu toate fiarele pă­mântului şi toate păsările cerului şi le-a adus lui Adam ca să vadă cum le va numi: şi oricum va numi Adam toată fiinţa vie, ea aşa se va numi. Şi a pus Adam nume tuturor dobitoacelor şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor fiarelor câmpului; dar pentru Adam nu s-a găsit ajutor pe potriva lui. Atunci Domnul Dum­nezeu a adus asupra lui Adam un somn adânc, şi el a adormit; şi a luat una din coastele lui şi locul ei l-a plinit cu carne. Iar coasta pe care Domnul Dumnezeu o luase din Adam a pre­făcut-o în femeie şi a adus-o la Adam. Şi a zis Adam: .”
    Acest text, de o frumuseţe exem­plară, ne atrage atenţia asupra unui adevăr deosebit de important în istoria emoţiei umane. Este prima poveste de dragoste a umanităţii, al cărei tipar se va repeta mereu: aceeaşi căutare, mai întâi nedefinită, confuză, acelaşi sentiment de absenţă, aceeaşi nevoie de identificare cu cineva pe potrivă… Adam tânjea după Eva chiar şi înainte ca ea să existe. Se simţea neîmplinit, nearmonios. Cu toate că avea la dispoziţie fiarele pământului şi păsările cerului, ba, mai mult decât atât, primise distincţia de a le numi, el se simţea singur. Trebuia să fie cineva pe potrivă. Astfel a putut fi doar Eva, cea ivită din coasta lui. Numind-o astfel, Eva, adică viaţă, Adam i-a transferat şi calitatea de mamă. Dacă ei erau potriviţi, cum a fost posibil acel gol iscat, acea sciziune dramatică între ei doi? Doar Adam era plin de daruri și era unic în toate sensurile cuvântului.
    S-a vorbit de neînfrânare, lăcomie, orgoliu şi, bineînţeles, nesupunere. Dar de ce să nu admitem şi îndoiala? Interdicţia de a nu mânca din pomul oprit i-a fost adresată de Dumnezeu numai lui Adam, care a primit rolul de intermediar între Tatăl ceresc şi soţia lui. Aici se întrevede deja calitatea de preot a bărbatului. Primele preocupări ale omului au fost: numirea fiinţelor, dorul de celălalt, maternitatea şi preoţia. Deci Eva cunoştea porunca de la soţul ei. Cine e mai vinovat, dacă Eva s-a îndoit de Adam, în timp ce Adam s-a îndoit de însuşi Dumnezeu? Şi nici nu au gândit prea mult. Când şarpele a spus „Veţi fi ca Dumnezeu…”, promisiunea părea atrăgătoare, dar, în realitate, era lipsită de conţinut, pentru că ei erau deja ca nişte dumnezei. Erau făcuţi după chipul şi asemănarea Tatălui Ceresc. Cei doi s-au pierdut din cauza necunoaşterii și neiubirii de sine. Apoi, peste această necu­noaştere s-au adăugat blestemul şi hainele de piele, care sunt „o întunecare a chipului lui Dumnezeu în om, o cădere din starea con­formă naturii… dar şi o posibilitate nouă de a supravieţui în moarte” (Panayotis Nellas, „Omul – animal îndumnezeit”). Antropologia creş­tină, arată Lossky, este o luptă pentru re-îndumnezeirea omului, pentru recâştigarea darului pierdut. Are și Eva un rol aici, cu siguranță.
    Carmelia Leonte
    http://ziarullumina.ro/profilul-psihologic-al-evei-119552.html, accesat 03.02.2017

Comments are closed.