Steaua Naşterii, adevărata candelă aprinsă pe cer

Steaua Naşterii, adevărata candelă aprinsă pe cer

    „Doamne, bine ne este nouă să fim aici, să facem trei colibe” pe Taborul Betleemului: Ţie una, magilor una şi păstorilor una, sau magilor una, păstorilor una şi îngerilor una (cf. Matei 17, 4). În coliba lui Iisus de pe Taborul Betleemului contemplăm pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu Întrupat şi făcut Om, din Sfânta Fecioară Maria şi de la Duhul Sfânt, pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire.
    În coliba lui Iisus de pe Taborul Betleemului contemplăm ieslea şi peştera, pe Maica Domnului veghind în tăcere şi smerenie şi pe Dreptul Iosif priveghind în taină şi sfinţenie. În coliba magilor de pe Taborul Betleemului contemplăm pe cei veniţi de la Răsărit, călăuziţi de steaua Naşterii Domnului, pentru a se închina Împăratului Celui de curând născut al iudeilor şi al nostru (Matei 2, 2). În coliba magilor de la Răsărit contemplăm aurul, tămâia şi smirna ca daruri ale lor şi simboluri ale celor trei virtuţi teologice: credinţa, nădejdea şi dragostea (I Corinteni 13, 13). În coliba păstorilor de pe Taborul Betleemului, contemplăm pe smeriţii, anonimii şi cuvioşii păstori care se închină şi ei Pruncului Iisus îndrumaţi de îngerul Domnului şi cutremuraţi de cântarea cetelor îngereşti: „Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14). În coliba păstorilor de pe Taborul Betleemului contemplăm pe păstorul Abel şi pe păstorul Avraam, pe păstorul Iacob şi pe păstorul Moise, pe păstorul David şi pe păstorul Amos, cel adunător de sicomore. Dacă ar fi să adăugăm şi coliba îngerilor de pe Taborul Betleemului, am putea contempla în ea şi prin ea nu numai pe sfinţii îngeri care au cântat şi au colindat doxologic deasupra Betleemului în noaptea Naşterii Domnului, ci toate arătările de cete de oşti îngereşti şi cereşti de pe cerul revelaţiei dumnezeieşti, şi anume: pe îngerii care se suiau şi se pogorau pe scara cerului de la Betel; pe îngerii care l-au întâmpinat pe patriarhul Iacob la Mahanaim la întoarcerea acestuia din Mesopotamia; pe serafimii cei cu câte şase aripi, văzuţi şi auziţi de profetul Isaia în templul din Ierusalim; pe puterile cereşti care i-au înconjurat şi apărat pe prorocul Elisei şi pe ucenicul său la Dotan, în Samaria; pe heruvimii cei cu ochi mulţi văzuţi de către prorocul Iezechiel la râul Chebar; pe miriadele de îngeri slujitori şi închinători ai Celui Vechi de Zile, din cutremurătoarea vedenie a prorocului Daniel, şi nu în ultimul rând, pe cele patru făpturi vii, chipuri şi icoane ale celor patru Sfinţi Evanghelişti, şi pe cetele îngereşti cu trâmbiţe şi potire din Apocalipsa Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan, descoperită în insula Patmos.
    Colibele spirituale şi imaginare de pe Taborul Betleemului, precum cele dorite de Sfântul Apostol Petru, ar putea să grăiască mărturisind despre începutul schimbării la faţă a lumii şi a omului, lucrată prin minunea Naşterii Domnului, continuată prin Schimbarea la Faţă de pe Muntele Tabor şi desăvârşită prin lumina şi slava Învierii Lui celei de a treia zi după Scripturi (I Corinteni 15, 4).
    Prin Întruparea Cuvântului şi venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, se deschide antimisul Liturghiei
    cosmice, despărţindu-se pentru a doua oară Marea Roşie a timpului şi a istoriei prin însemnarea veacurilor de dinainte de Hristos şi de după Hristos. Prin Întruparea Domnului, ca fundament al hristologiei sau al învăţăturii teologice despre Hristos, noi învăţăm şi deprindem dialectul tăcerii creştine, în faţa ­ieslei de la Betleem, precum şi în faţa crucii Răstignirii de pe Golgota; în faţa Pruncului Iisus din iesle şi în faţa Fiului lui Dumnezeu răstignit pe cruce; în faţa minunii de pe Tabor şi a slavei de la Înviere; în faţa smereniei Lui prin spălarea picioarelor de la Cina cea de Taină şi înaintea vuietului şi Pogorârii Duhului Sfânt sub chip de limbi de foc la Rusalii. Peste tot şi pretutindeni, suntem înconjuraţi şi cutremuraţi de negrăite taine dumnezeieşti şi cereşti în Edenul revelaţiei Sfintelor Scripturi. Prin fiecare treaptă şi etapă a revelaţiei, cum este şi Întruparea Domnului, se rupe şi se desface, se dezleagă şi se deschide mereu cea de a şaptea pecete a Cărţii Vieţii. „Iar când Mielul a deschis pecetea a şaptea, s-a făcut tăcere în cer, ca la o jumătate de ceas” (Apocalipsă 8, 1); tăcere în care se cuprind tăcerea lui Iisus ­înaintea lui Pilat, tăcerea proverbială a avvei Arsenie din Patericul egiptean şi tăcerea înţeleasă de Sfântul Isaac Sirul ­în Filocalie ca limbaj al îngerilor şi taină a veacului viitor, oprindu-ne şi aplicând tăcerea la care ne îndeamnă Heruvicul din Sâmbăta Paştilor şi la minunea Naşterii Domnului: „Să tacă tot trupul omenesc şi să stea cu frică şi cu cutremur şi nimic pământesc întru sine să nu gândească, căci Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor vine…” să fie întâmpinat de Dreptul Simeon în Ierusalim; să fie botezat de Sfântul Ioan în Iordan; să fie urmat de ucenici printre semănături şi pe Muntele Fericirilor; să fie aşteptat de mulţimi în Ierusalim la Florii; să fie vândut şi trădat pentru treizeci de arginţi; să fie judecat şi osândit pe nedrept; să fie batjocorit şi răstignit pentru noi; să moară pe cruce şi să fie pogorît de pe cruce; să fie îngropat, dar să şi învieze din morţi, înălţându-Se la cer întru slavă şi şezând de-a dreapta Tatălui, de unde iarăşi va să vină, ca să judece viii şi morţii.
    În urmă cu peste un veac, impresioniştii din arta picturii aveau şi lansau următoarea deviză: „Daţi-ne o rază de lumină şi construim o lume!” Pentru noi creştinii în general şi ortodocşii în special, raza de lumină nu este alta decât raza stelei Naşterii Domnului, pe care şi prin care Hristos recrează lumea, restaurează omul şi construieşte Biserica Sa, pe temelia prorocilor şi a Apostolilor, El fiind „Piatra Cea din capul unghiului” (Matei 21, 42). Raza de lumină ni s-a dat. De peste două mii de ani lumea este într-un neîncetat proces de reconstrucţie şi reînnoire, iar omul, restaurat în Hristos prin Întrupare şi îndumnezeire, este într-o continuă lucrare de actualizare a acestei restaurări universale şi virtuale, în fapt şi în concret, în cotidian şi în viaţă. Pe raza stelei Naşterii Domnului coboară Dumnezeu la om şi tot pe raza stelei Naşterii Domnului urcă omul neîncetat spre Dumnezeu. În noaptea vieţii şi a existenţei noastre, steaua Naşterii este singura candelă aprinsă cu adevărat pe cer, precum singură şi unică era candela nestinsă din cortul sfânt, în Miezonoptica chemării tânărului proroc Samuel de către Dumnezeu (I Regi 3, 3).
    Prin urmare, să prăznuim cu toţii Naşterea Domnului, cu bucurie în suflet şi cu seninătate pe chip, cu lumina cunoştinţei în minte şi cu dragostea creştină faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni în inimă, în glasuri de cântări bisericeşti şi de colinde strămoşeşti şi româneşti, în adâncul şi mesajul cărora regăsim ascunse de veacuri şi de generaţii darurile magilor de la Răsărit, respectiv aurul credinţei înaintaşilor noştri, tămâia nădejdii strămoşilor noştri şi smirna dragostei părinţilor noştri, după trup şi după duh, a căror memorie, amintire şi pomenire o păstrăm cu bunăcuviinţă şi faţă de care ne arătăm şi ne manifestăm recunoştinţa, printr-un gând de rugăciune topit într-o lacrimă de lumânare de praznic împărătesc.
    † Daniil Locţiitor al Episcopiei Daciei Felix
    Sursa: http://ziarullumina.ro/steaua-nasterii-adevarata-candela-aprinsa-pe-cer-118419.html, accesat 19.12.2016

Comments are closed.